NU VĂ TEMEȚI DRAGI CREȘTINI...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Nu vă temeți dragi creștini
De războaiele din lume
Înarmați-vă cu post
Cu privegheri și rugăciune.

Că acolo unde e credință
Bărbăție și curaj
Fuge toată răutatea
Venită de la vrăjmași.

Nu ne vrea Dumnezeu Bunul
Temători și plângăcioși
Ci biruitori în luptă
Ca soldații curajoși.

Au mai fost de-a lungul vremii
Perioade mult mai grele
Însă moșii și strămoșii
Nu s-au temut deloc de ele...

Purtând Crucea ca un steag
Pretutindenea cu ei
Au risipit păgânătatea
Și nemiloșii atei.

Tradiția , neamul și graiul
Neatinse le-au păstrat
Și acum noi uităm trecutul
Care ne-a încununat.

Ne lăsăm învinși de vrajbă
De nepăsare și mândrie
Și ucidem bobul de credință
Ce ne duce în veșnicie.

Dacă azi la cârma țării
Ar mai sta Ștefan cel Mare
Toți hoții și corupții
Ar zace în închisoare!

Dacă am fi mai buni la suflet
N-ar mai fi atâta rău
Însă noi cu voia noastră
Ne lipsim de Dumnezeu!

Frica este de la diavol
Dragi creștini să nu uitați
Cu cât vă temeți mai mult
Pe atât putere îi dați.

Vremurile-s tot mai tulburi
Și pline de suferință
La liman nu vom ajunge
Fără plâns de pocăință!

,,NU VĂ TEMEȚI ,SUNT CU VOI"
De atâtea ori Domnul a spus
Să ne luăm în spate crucea
Și să-L urmăm pe Iisus!

AUTOR: DANIELA IBRIȘIN

Pupăza si Maica Domnului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

           

Se spune că, demult, într-o primăvară liniștită, când pământul abia începea să înverzească, Maica Domnului mergea pe un drum de țară, purtând în inimă rugăciune pentru lume. Trecuse prin sate tăcute și prin câmpuri încă ude de rouă, iar pașii ei erau ușori ca o adiere.

Pe marginea drumului, într-un copac bătrân, trăia o pupăză mică și sfioasă. Nu era cea mai frumoasă pasăre și nici cea mai cântătoare. De multe ori se ascundea prin ramuri, pentru că alte păsări râdeau de ea pentru penele ei ciudate.

În dimineața aceea însă, pupăza a văzut-o pe Maica Domnului trecând pe potecă. A simțit în inimă o bucurie pe care nu o mai simțise niciodată. Și, fără să se gândească, a început să cânte.

Nu era un cântec perfect. Era simplu, stângaci, dar plin de bucurie.

Maica Domnului s-a oprit și a privit spre copacul din care venea glasul. Zâmbind blând, a spus:

— Cântă, mică pasăre, căci orice glas care se ridică spre cer cu bucurie este frumos înaintea lui Dumnezeu.

Se spune că atunci pupăza și-a deschis aripile și creasta ei s-a ridicat ca o mică coroană de lumină. Din acea zi, cântecul ei a rămas vestitor de primăvară.

Bătrânii satelor spun că pupăza nu cântă doar pentru anotimpul care vine, ci pentru a aminti oamenilor că fiecare suflet, oricât de mic sau neînsemnat s-ar crede, poate aduce bucurie înaintea lui Dumnezeu.

Și mai spun că atunci când auzi pupăza cântând dimineața, este ca o chemare la rugăciune. Ca și cum natura însăși ar aminti că cerul este aproape, iar Maica Domnului veghează peste lume.

De aceea, în multe sate se spune că glasul pupăzei este o binecuvântare a primăverii, iar cântecul ei duce peste câmpuri o veste tainică:

că Dumnezeu nu uită niciodată de pământul pe care l-a creat.