BĂNUTUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o zi îngerul lui Dumnezeu întrebă bănuțul milei:

-Cine ești tu, bănuțule, că te văd așezat între lucrurile cele iubite de Dumnezeu?

-Eu sunt bănuțul pe care Bunul Dumnezeu l-a făcut pentru a fi dat de pomană, zise smerit, micul bănuț.
-Dar de unde vii tu, bănuțule?

-Vin din pușculița copiilor buni, din mâna albă a domnișoarelor smerite, din mâna muncită și plânsă a văduvelor, din portmoneul vechi și subțire al bătrânilor, din mâna binecuvântată a preoților.
-Și unde te duci acum, bănuțule?

-Mă duc să cumpăr suflete pentru Dumnezeu, ulei pentru candelele fecioarelor înțelepte, să aprind candela credinței ce se stinge la unii, să zidesc biserica cea vie a lui Dumnezeu, căci, pe cât mă vezi de mic eu stau totdeauna la temelia bisericii.

-Spune-mi bănuțule, care-i taina ta: de ce ești așa iubit de Dumnezeu?

-Îngerașule, eu deschid porțile raiului, celui ce mă dăruiește în numele lui Hristos cu dragoste și cu inimă senină.

-Drum bun, bănuțule, și să cumperi, cu spor, cât mai multe suflete lui Dumnezeu!

„Pilde și povestiri” – Ed. Credința Strămoșească

Jurnal Spiritual

"PĂCATUL, URA ȘI SACUL CU CARTOFI"...(o pilda bună de urmat pentru tot creștinul )

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

        


Într-o zi, un bătrân călugăr îi dădu unui nou ucenic de-al său care a venit în mănăstire, un sac gol și un coș cu cartofi, zicându-i:
- Gândește-te la toate persoanele care ți-au făcut rău, ori cu care te-ai certat, ori care au zis ceva împotriva ta în ultimul timp și tu ai ură față de ele, și în special pe acelea pe care nu reușești să le ierți, pentru fiecare, scrie numele pe câte un cartof și îl puni în sac.
Ucenicul, a stat un pic pe gânduri și stărui la câteva persoane, și una după alta și tot așa, în scurt timp, nume după nume, cartof după cartof, termină tot coșul de cartofi și toți cartofii i-a mutat sac.
- Acum, cară cu tine sacul, oriunde te duci, timp de o săptămână, îi spuse bătrânul. Și mai vorbim după aceea.
La început, problema nu-l preocupă prea tare pe ucenic, căci căratul acelui sac nu reprezenta o mare dificultate. Dar nu după mult timp, deveni o povară tot mai grea. Părea că e un chin din ce în ce mai greu să o ducă, chiar dacă greutatea sacului era aceeași.
Iar după câteva zile, nu căratul sacului era problema ci sacul începu să miroasă groaznic. Cartofii care începuseră să putrezească emanau un miros greu, urât și puturos.
Acum, purtarea sacului nu mai era doar obositoare, ci de-a dreptul dezgustătoare.
În cele din urmă, se împlini săptămâna, iar bătrânul îl întrebă pe ucenic.
- Ai găsit vrun răspuns la cele ce te-am pus să faci ???
- Nu, gheronda !... răspunse ucenicul!
- Atunci îți răspund eu, când suntem incapabili să iertăm pe alții, continuă bătrânul, purtăm cu noi tot timpul ce e mai greu și urât, întocmai ca și pe acești cartofi, iar această greutate devine, până la urmă o povară, iar mai târziu chiar se strica și se împuțeste.
-Exact așa se întâmplă și atunci când se încarcă sufletul nostru cu ura.
- Dar atunci cum ne putem ușura această greutate?... întrebă ucenicul.
- Trebuie să ne străduim, și e foarte important, să iertăm, răspunse bătrânul călugăr.
A ierta pe cineva, în cazul de față, este egal cu a scoate câte un cartof din sac și atunci vei cunoaște ușurarea și diferența.
- Așadar, câte persoane dintre cele pe care purtai pică ești gata să ierți?
- M-am gândit mult, Gheronda !... zise ucenicul, m-a costat mult efort, dar m-am hotărât să-i iert pe toți!