Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 8 iulie 2015

Izvorul Tămăduirii


În vinerea din Săptămâna Luminată se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii. Izvorul Tămăduirii aminteşte de o minune. Cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat a întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă şi să-l călăuzească pe drumul spre cetate. Leon a pătruns în desişul din apropiere după apă, dar nu a găsit. Pe când se întorcea, se precizează în Penticostar, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon a făcut întocmai şi îndată orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. La rândul său împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din izvor, a construit o biserică şi mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni, molime şi alte suferinţe. La sărbătoarea de astăzi mergem cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domnului, ea care s-a dovedit izvor al Dumnezeirii prin naşterea Mântuitorului. În toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (agheasma mică).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog