Un pustnic bătrân s-a dus odată într-o cetate să-şi vândă vasele pe care le făcea singur şi din întâmplare s-a aşezat la poarta unui om bogat care trăgea să moară. Şezând el acolo a avut o vedenie. Vedea nişte bărbaţi negri, foarte îngrozitori la vedere, călări pe cai negri. Aveau în mâinile lor nişte scuturi şi săbii de foc. Când au ajuns la poartă au lăsat caii afară, iar ei au intrat înăuntru şi când i-a văzut bolnavul a strigat cu glas mare: „Doamne miluieşte-mă şi-mi ajută!”. Ei i-au zis lui: „Acum când a apus soarele, ţi-ai adus aminte de Dumnezeu! Pentru ce când strălucea ziua nu L-ai căutat pe El? Acum nu mai ai nicio mângâiere şi nici o nădejde de mântuire”. Aşa zicând ei, i-au smuls sufletul cu sila şi s-au dus.
Vai de sufletul pe care-l apucă moartea nepregătit şi fără Dumnezeu! Vai de cei ce trăiesc necununaţi, de cei ce înjură, de cei ce dau diavolului, de toţi cei ce fug de biserică, de credinţă şi de rugăciune. Vai de ce pe care-i apucă ceasul morţii gârboviţi de păcate, căci se vor pierde pe veci. Singura scăpare a păcătoşilor este Iisus Mântuitorul, învăţătura Lui şi morala Lui creştină .
Parintele Visarion Iugulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.