Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă (gânduri urâte) şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrânii cei mari, se ducea la ei, ca să le spună, dar, când ajungea la dânşii, se ruşina să-şi mărturisească gândurile. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:
– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus şi, când ajungi la mine, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?
– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun.
Şi povestindu-i bătrânului gândurile lui, îndată s-a uşurat.
Iar bătrânul îi spuse:
- Nu te tulbura, fiule, ci oricând vine gândul acesta, spune: „Nu e treaba mea; hula ta asupra ta, Satano”. Căci fapta aceasta, fiule, n-o doreşte sufletul tău. Şi orice faptă, pe care sufletul n-o doreşte, este trecătoare.
Atunci fratele se duse vindecat.
Să nu ne ruşinăm nici noi, fraţilor, când mergem la spovedanie, ci să spunem duhovnicului tot ce ne frământă, toate gândurile urâte, care nu ne dau pace, şi astfel vom afla uşurare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.