Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare, ce creştea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi şi a grăi în sine, zicând: în zadar mă necăjesc de atâţia ani aici, în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri, aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti aici în această pustie şi Dumnezeu te hrăneşte, te întăreşte, te păzeşteşte şi nimic nu-ţi lipseşte ca unuia din lavră? De acum să nu te mai supui gândurilor şi sfatului vrăjmăşesc şi şezi aici, în acest loc, până la sfârşitul tău şi te roagă lui Dumnezeu să-ţi dea smerenie şi răbdare“. Iar el fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieţii sale în post şi-n rugăciune şi s-a mântuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.