,,Cândva trăia un sfânt atât de bun şi pur încât îngerii coborau din cer pentru a-l vedea şi a fi lângă el. Acest sfânt radia compasiune şi virtute, fără să cunoască acest lucru - aşa cum stelele îşi dăruiesc strălucirea sau florile parfumul. Existenţa lui zilnică poate fi rezumată în două cuvinte: dăruia şi uita. Totuşi, aceste cuvinte nu apăreau niciodată pe buzele sale. Ele erau exprimate prin zâmbetul său, prin bunătate, dăruire şi puritate.
Într-o zi, îngerii s-au dus la Dumnezeu şi au spus: „Doamne, oferă-i puterea de a face minuni”. Dumnezeu le-a răspuns: „Bine, duceţi-
vă şi întrebaţi-l ce doreşte”. Îngerii l-au întrebat pe sfânt: „Ai dori ca mâinile tale să vindece pe oricine ating?” „Nu”, a răspuns sfântul. „Doresc ca Dumnezeu să facă acest lucru”. „Ţi-ar plăcea să ajuţi sufletele pierdute să ajungă pe cale?” „Nu, aceasta e misiunea îngerilor. Nu eu sunt cel care îi poate converti pe oameni”. „Ai dori să devii un exemplu pentru fiinţele umane şi să le atragi prin virtuţile şi puritatea ta, slăvindu-L astfel pe Dumnezeu?” „Nu, dacă oamenii ar fi atraşi de mine, atunci ei s-ar înstrăina de Dumnezeu”. „Atunci ce doreşti?” „Ce pot dori?” a întrebat sfântul zâmbind. „Dumnezeu îmi oferă harul său: oare nu am prin aceasta totul?” Îngerii i-au spus: „Trebuie să-ţi doreşti să poţi face un anume fel de minuni, altfel îţi vom oferi ce vrem noi”. „Bine”, a răspuns sfântul. „Atunci, vreau să pot face mult bine, dar fără să cunosc cum îl fac. Totul să se întâmple în urma mea, nu în faţa ochilor mei. Totul să se întâmple după ce trec eu, mereu în spatele meu; astfel încât să nu ştiu că am făcut şi nici ceilalţi să nu ştie cine i-a binecuvântat. Vreau să rămân anonim. Numai aşa daţi-mi puterea să fac bine”. Îngerii au
rămas perplecşi. Au mers totuşi la Dumnezeu şi au formulat cererea.
În vremea ce a urmat au constatat că ori de câte ori umbra sfântului se afla în spatele său, ori în partea stângă, ori în partea dreaptă, astfel încât să nu o poată vedea, aceasta avea puterea de a vindeca bolile, alina durerea şi suferinţa. De atunci umbra sa înverzea cu vegetaţie cărările bătătorite, înflorea plantele uscate, limpezea apa fântânilor, îmbujora copiii palizi, insufla fericire şi bucurie oamenilor trişti.
Sfântul a continuat să trăiască la fel ca înainte. Oamenii, respectându-i pioşenia şi modestia, l-au urmat în tăcere şi nu i-au vorbit niciodată despre minunile pe care le făcea. După un timp i-au uitat chiar şi numele şi au început să-l numească ,,Umbra Sfântă"!!!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.