Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 5 august 2020

SĂ PRIVIM ÎN SUS!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


de Preot Sorin Croitoru

Un țăran și-a luat băiatul
Să-i dea ajutor să fure
Cucuruzi de pe ogorul
Ce era lângă pădure.

Își făcuse bine planul
Badea-al nostru cel ursuz:
"Plodul o să-mi stea de pază
Cât fur eu la cucuruz".

Deci în seara cu pricina
Mai devreme s-au culcat,
Iar în miez adânc de noapte
De la somn s-au ridicat..

Când ajunseră pe câmpul
Plin de galbenii știuleți,
Încruntat, îi zice tatăl
Feciorașului isteț:

"Ni' la mine măi băiete,
Dacă vezi pe cineva
Că se uită spre căruță,
Să-mi faci ca o cucuvea"!

A plecat țăranu-n holdă
Și pe adunat s-a pus,
Iar copilul cam cu teamă
Se uita mereu în sus..

Deci țăranul nostru lacom
Nici prea bine nu-ncepu,
Că își auzi băiatul:
"Cucuvau!" și "Buhuhu"!

Într-o clipă se-nspăimântă
Și o rupe la picior.
Ajungând lângă căruță,
Îl întreabă pe fecior:

"Zi copile cin' ne vede,
Că nu văd pe nime' eu"!
Dar băiatul zise-n șoaptă:
"Ba ne vede.. Dumnezeu"!

Auzind răspunsul ăsta,
Tatăl foarte fâstâcit
Murmură ca pentru sine:
"Doamne, mult am mai greșit"..

Deci urcându-se-n căruță,
Fără cucuruz s-au dus,
Iar istoria ne-nvață
SĂ PRIVIM MEREU ÎN SUS!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog