Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 28 decembrie 2022

Orbul cu un felinar: Poveste cu tâlc ....

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Cândva, într-un orășel, trăia un om căruia îi era imposibil să vadă. Era orb din naștere dar, cu toate astea, purta întotdeauna un felinar aprins ori de câte ori avea de mers undeva noaptea.
Odată, după lăsarea întunericului, pe când se întorcea acasă de la o cină din oraș, și-a încrucișat pașii cu un grup de tineri călători. Ei au remarcat imediat că era nevăzator, însă ținea într-o mână un felinar ce-i lumina calea, așa că au început să-l ia în râs, să-și bată joc de el, "Hei, omule, ești orb ca un liliac, nu poți zări nimic! De ce mai ai nevoie de acest felinar?"

Omul le-a răspuns, "Da, din păcate sunt orb, nu-mi stă în putință să văd vreo ceva, dar felinarul aprins pe care-l port este pentru inși ca voi, care pot vedea."

"Este posibil să nu observați un orb care vă apare în cale în întunecime, unul ca mine, și să dați peste el, să-l puneți la pământ. De aceea am acest felinar!"

Desigur, călătorii s-au simțit rușinați și și-au cerut iertare pentru purtarea lor. 

MORALA: Uneori, noi cei ce avem ochi si vedem, suntem mai orbi ca si un orb sau trecem in viata pe langa N sanse si ,,nu le vedem" de intinaciunea mintii noastre...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog