TREBUIA SĂ MORI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Dragostea Te-a dus la moarte,
Căci a trebuit să mori
Ca să scapi întreaga lume
De ai iadului fiori..

Dacă Tu, Iisuse Sfinte,
Nu Te-ai fi lăsat ucis,
Raiul zăvorât cu lacăt,
Nimeni nu l-ar fi deschis..

Buni și răi, deopotrivă,
Oameni generoși sau hoți,
Fără diferență iadul
I-ar fi înghițit pe toți!

Într-un mod ce nu-l pricepem,
Când întâiul om, Adam,
A căzut în înșelare,
A căzut întregul neam!

Tu Te-ai coborât, Iisuse,
Ca să dregi ce s-a stricat
Și prin jerta de pe Cruce
Să ne vindeci de păcat.

Sângele de Miel Îți curse
De pe Cruce, pe pământ..
Mântuire ne aduse
Sacrificiul Tău cel sfânt.

Așteptăm cu nerăbdare
Învierea Ta din morți,
Ca în sufletele triste
Bucurie să ne porți.

Oare pe pământul ăsta
Ce-i în viață mai frumos,
Decât strigătele noastre
Că "A ÎNVIAT HRISTOS"?..

amin

UN OM..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                    

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

Dorel Mărgan

VINO, DOAMNE, UȘA-I DESCUIATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Ostenit-am, Doamne, de atâta
Fugă pentru cele trecătoare..
Semănăm cu Marta, amărâta,
Nu cu sora ei cea zâmbitoare.

Am uitat lucrarea rugăciunii
Și ne risipim în griji deșarte.
Viața ne-o jertfim deșertăciunii,
Care ne grăbește către moarte.

Noi ne plângem, dar a noastră-i vina
Că trăim cu sufletele-amare:
Am ales păcatul, nu Lumina,
Iar păcatul naște întristare.

Suferim, dar nu avem ce face
Câtă vreme-n toată libertatea
Am ascuns Lumina sub obroace
Și-am disprețuit Divinitatea.

Viața e așa de mohorâtă,
Oamenii au frunțile-încruntate;
Societatea s-a făcut urâtă,
Nu îmi place-această realitate..

Cel ce pe un nor la Înălțare
Te-ai întors în ceruri printre astre,
Te rugăm din suflet fiecare:
Vino iar în inimile noastre,

Luminează minți întunecate,
Descrețește frunți posomorâte,
Încălzește suflete-nghețate,
Veselește inimi mohorâte..

Fără mângâierile divine
Viața noastră, Doamne, e pustie;
Doar atunci când Te avem pe Tine
Înflorim frumos ca o câmpie.

Vino, Doamne, ușa-i descuiată,
Inima-i gătită pentru Cină,
Vino, Doamne, cum veneai odată
Și-mi umpleai ființa de Lumină..

Dreapta măsură

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.

C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.

C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate

Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Dreapta măsură - Emil Cioran

Crucea grea.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

Nu te plânge când ești supărat,
Că ți-e Crucea grea și-i greu de cărat,
Nu încerca să scurtezi din ea,
Luptă pentru ea,nu o abandona.

Dumnezeu ți-a dat-o după a ta putere,
Cere de la El să ai mângâiere.
Toată viața ai de dus o luptă
Să poți trece prin câte o ispită.

Luptă pentru tine,ușurează -ți chinul
Cu o rugăciune,urmează-ti destinul.
Toate sunt pentru al tău folos,
Crucea-i biruință,crucea e HRISTOS.

Nu poți birui decât doar prin rugă
DUMNEZEU ți -a lăsat o poruncă.
Iartă și iubește,pe aproapele tău.
Unde nu poți tu ,vine DUMNEZEU!

Tu doar urmează a ta Cale
Nu te mai gândi la suferințele tale.
De ai tu credință și nădejde multă,
DUMNEZEU ruga îți ascultă.

Roagă-te și crede,
DUMNEZEU te vede.
Știe cât tu poți,
Iubește -i pe toți.

Du-ți Crucea mai departe
Răbda tot cu demnitate.
Orice încercare vei întâmpina
Cheamă -l tu pe Domnul,dar nu o scurta.

Amin
Liliana Olariu

12 decembrie 2022.
Volumul de poezii. ,,Viața sufletului meu "

NU VĂ TEMEȚI DRAGI CREȘTINI...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Nu vă temeți dragi creștini
De războaiele din lume
Înarmați-vă cu post
Cu privegheri și rugăciune.

Că acolo unde e credință
Bărbăție și curaj
Fuge toată răutatea
Venită de la vrăjmași.

Nu ne vrea Dumnezeu Bunul
Temători și plângăcioși
Ci biruitori în luptă
Ca soldații curajoși.

Au mai fost de-a lungul vremii
Perioade mult mai grele
Însă moșii și strămoșii
Nu s-au temut deloc de ele...

Purtând Crucea ca un steag
Pretutindenea cu ei
Au risipit păgânătatea
Și nemiloșii atei.

Tradiția , neamul și graiul
Neatinse le-au păstrat
Și acum noi uităm trecutul
Care ne-a încununat.

Ne lăsăm învinși de vrajbă
De nepăsare și mândrie
Și ucidem bobul de credință
Ce ne duce în veșnicie.

Dacă azi la cârma țării
Ar mai sta Ștefan cel Mare
Toți hoții și corupții
Ar zace în închisoare!

Dacă am fi mai buni la suflet
N-ar mai fi atâta rău
Însă noi cu voia noastră
Ne lipsim de Dumnezeu!

Frica este de la diavol
Dragi creștini să nu uitați
Cu cât vă temeți mai mult
Pe atât putere îi dați.

Vremurile-s tot mai tulburi
Și pline de suferință
La liman nu vom ajunge
Fără plâns de pocăință!

,,NU VĂ TEMEȚI ,SUNT CU VOI"
De atâtea ori Domnul a spus
Să ne luăm în spate crucea
Și să-L urmăm pe Iisus!

AUTOR: DANIELA IBRIȘIN

Pupăza si Maica Domnului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

           

Se spune că, demult, într-o primăvară liniștită, când pământul abia începea să înverzească, Maica Domnului mergea pe un drum de țară, purtând în inimă rugăciune pentru lume. Trecuse prin sate tăcute și prin câmpuri încă ude de rouă, iar pașii ei erau ușori ca o adiere.

Pe marginea drumului, într-un copac bătrân, trăia o pupăză mică și sfioasă. Nu era cea mai frumoasă pasăre și nici cea mai cântătoare. De multe ori se ascundea prin ramuri, pentru că alte păsări râdeau de ea pentru penele ei ciudate.

În dimineața aceea însă, pupăza a văzut-o pe Maica Domnului trecând pe potecă. A simțit în inimă o bucurie pe care nu o mai simțise niciodată. Și, fără să se gândească, a început să cânte.

Nu era un cântec perfect. Era simplu, stângaci, dar plin de bucurie.

Maica Domnului s-a oprit și a privit spre copacul din care venea glasul. Zâmbind blând, a spus:

— Cântă, mică pasăre, căci orice glas care se ridică spre cer cu bucurie este frumos înaintea lui Dumnezeu.

Se spune că atunci pupăza și-a deschis aripile și creasta ei s-a ridicat ca o mică coroană de lumină. Din acea zi, cântecul ei a rămas vestitor de primăvară.

Bătrânii satelor spun că pupăza nu cântă doar pentru anotimpul care vine, ci pentru a aminti oamenilor că fiecare suflet, oricât de mic sau neînsemnat s-ar crede, poate aduce bucurie înaintea lui Dumnezeu.

Și mai spun că atunci când auzi pupăza cântând dimineața, este ca o chemare la rugăciune. Ca și cum natura însăși ar aminti că cerul este aproape, iar Maica Domnului veghează peste lume.

De aceea, în multe sate se spune că glasul pupăzei este o binecuvântare a primăverii, iar cântecul ei duce peste câmpuri o veste tainică:

că Dumnezeu nu uită niciodată de pământul pe care l-a creat. 

Ridică-te, creștine!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Ridică-te, creștine, de ești îngenuncheat
De jugul fărădelegii și-n lanțuri ești legat!
Ridică-te în picioare și cheamă-L pe Hristos
Să rupă orice lanțuri și jugul păcătos!

Ridică-te, creștine! Și nu te apleca
S-asculți minciuni și bârfe, ce haina-ți vor păta.
Ridică-te deasupra celor ce-asupresc
C-o dragoste divină, atunci când te lovesc!

Ridică-te, creștine! Și nu te întrista
Când alții vin s-arunce cu pietre asupra ta.
Ridică-te și luptă mai dârz, ca un viteaz,
Căci Domnul te va scoate din orișice necaz!

Ridică-te, creștine! Și nu te rușina
Lumii întregi să-i spui despre credința ta!
Ridică-te să aperi ce-i sfânt și valoros,
Chiar dacă un martir vei fi pentru Hristos!

Ridică-te, creștine! Ridică-te să-i spui
Vecinului și mamei că altă cale nu-i,
Decât prin suferință, purtându-și a lor cruce,
Pe drumul către cer la Domnul se vor duce!

 
Ridică-te, creștine! Și nu da înapoi
Căci viața de creștin e-o luptă și-un război!
Ridică-te să spui că vremea-i pe sfârșite
Și-n ceruri vor intra doar suflete smerite!

Ridică-te, creștine! Și nu tăcea acum
Când vezi pe cel căzut că-i istovit pe drum,
Ridică-te și dă-i o mână de-ajutor
Și-apoi tu să-i vorbești de-al tău Mântuitor!

Ridică-te, creștine! Și fă acum ce poți
Să-i chemi la pocăință din casa ta pe toți,
Căci vine o zi în care va fi un prea târziu
Pentru acei ce astăzi au sufletul pustiu.

Ridică-te, creștine! Și nu te îngrijora
De ziua cea de mâine și de mâncarea ta,
Căci poartă Domnul grija să ai ce-i necesar,
Chiar dacă n-ai nici pâine, nici bani în buzunar!

Ridică-te, creștine, slăvind pe Dumnezeu,
Căci El în cartea vieții a scris numele tău!
Ridică-te și spune ce Domnul ți-a făcut,
De câte ori în viață în El te-ai încrezut!

Ridică-te, creștine! Și nu fi copleșit
De-a lumii lașitate, când fi-vei ispitit!
Ridică-te să lupți cu multă înverșunare
Pentru credința sfântă ce-aduce eliberare!

(14 martie 2024)

FAPTA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Vorba sună, fapta tună,
Gândul trece, fapta nu.
Fără nici o faptă bună,
Cum te duci la Domnul tu?..

Gata vorba, treci la fapte,
Lasă gânduri și păreri.
Azi durează pân’ la noapte,
Mâine azi deja e ieri.

Nu e vreme de visare,
Visul e și el frumos,
Însă nici o plată n-are
De la Judele Hristos.

Fericiți aceia care
Știu cu fapta a vorbi:
Vor primi răsplată mare
De la Domnul într-o zi!

(vineri 14 martie 2025)

DRUMUL CRUCII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Eliana Popa

Drumul Crucii, drumul Crucii, fiecare să-l urmăm
Și în haina pocăinței trupul să ni-l îmbrăcăm!
Cum și Domnul, spre Golgota, drumul Crucii a urcat
A purtat Neprihănitul Crucea lumii de pacat.

Fiecare poartă-n spate o povara, crucea sa!
Pentru unii mai ușoară, pentru altii mult mai grea,
Dar privește către Domnul, spatele și-a aplecat
Și pe umerii răniți, toate crucile-a purtat.

Iar in gloata care-și poartă ale sale multe cruci,
Se-aud bocete de mame, se-aud scâncete de prunci,
Fiecaruia îi pare că povara sa-i mai grea,
Unora li-i dragă crucea, alții n-o vor a purta.

Te-ai născut ca să-ți porti crucea ce ți s-a hărăzit ție
Ea e podul peste care o să treci in veșnicie,
Căci in viață fiecare urcă cu povara grea,
Dar de strigă către Domnul, El purta-va crucea sa.

Nu-ți porți singur neputința pe-a Golgotei grea colină
Azi, alăturea cu tine, merge Maica Sa Divină.
Urcă iar îndurerată lângă noi pe drumul Crucii
Și ne plânge suferința, cum își plânge maica pruncii.

Lângă tine stă și plânge, plânge iar ca şi atunci
Când Iisus purta pe umeri ale noastre grele cruci
Nu esti singur! Poartă-ti crucea ce te mântuie de moarte!
Chiar de cazi, El se apleacă din nou crucea ta sa poarte.

din volumul de poezii,, Cu Hristos pe drumul Crucii"

MAI RABDĂ-NE, DOAMNE !

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Eliana Popa

Mai rabdă-ne, Doamne, cum Maica îți cere!
Mai lasă Pământul și bolta cu stele!
Suflarea Ta Sfântă se află în noi,
Pliveşte-Ti doar via..și pune altoi...

Căci via Ta, Doamne, aproape-i uscată!
Si n-are nici sevă, săracă-i de roadă,
Mai pleacă-Te, Doamne, și-o blagoslovește
Căci poate atunci, bogată, rodește.

Ridică-ne, Doamne, ne strigă mai tare!
Ne pune in suflet o Sfântă Chemare
Și vindecă, Doamne, poporul român!
Și picură-n suflete, Crezul străbun!

Căci valuri înalte se-abat peste noi
Și iadul pornește cu omul război,
E ultima luptă și vaiul din urmă
Credința e slabă și lupi sunt în turmă!

În ceruri strămoșii ne plâng neputința
Vazând cum în noi se stinge credința,
Cum pentru Hristos în suflet nu-i loc,
Și Sfânta-i Lumină e azi sub obroc!

Cum jertfa Lui Sfântă acuma-i uitată
Sămânța credinței rămâne-ngropată!
Biserici avem dar parca-s pustii,
Turnati temelia Bisericii Vii!

Mai rabdă-ne, Doamne, mai dă-ne o vreme!
Chiar dacă Vicleanul ne vrea a ne cerne,
Cât încă iubirea mai licăre-n noi,
Opreste Tu, Doamne, al mortii război ...

din volumul de poezii ,, Cu Hristos pe drumul Crucii''

Iubirea....

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Ce-o mai fi cu lumea asta..?
Știe ...Bunul Dumnezeu..
În El să avem nădejdea..
Și vom trece orice greu..

Ce-o mai fi cu omenirea..?
Stie...Maica Preacurată ..
Ea se roagă .... pururea..
Cerescului Tată...

Intrebari dar și răspunsuri..
Pentru omul credincios..
Care își pune nădejdea..
În Domnul Hristos..

Datoria noastră-i... una...
Să iubim mereu...
Fiindcă dragii mei...IUBIREA ..
Este...Dumnezeu ...

Maria Pintican...

Incepe ziua cu incredere deplină in Dumnezeu. ..si-atunci toate câte vor veni..(dureri..necazuri..bucurii) le vei primi linistit..știind că toate se întâmplă cu Voia Lui..

Doamne ajută...
https://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

DOMNUL TE AȘTEAPTĂ-N RAI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru

Ce-ai pierdut o viață-ntreagă
Nu poți câștiga-ntr-o zi,
Iar tu tragi de timp, creștine,
Oare-n capul tău ce-o fi?..

Cin' te-a păcălit pe tine
Că ai timp suficient,
Când tu risipești în patimi
Orice clipă din prezent?..

Lași să treacă ce-ai în mână,
Cu speranța-n viitor?..
Ți-a promis o viață lungă
Bunul tău Mântuitor?..

Dar și dacă prin minune
Domnul Însuși ți-ar fi spus
C-o să mori de bătrânețe,
Câte zile nu s-au dus

Fără ca să miști un deget
Pentru mântuirea ta?..
Oare n-o să treacă restul
Vieții tale, tot așa?..

Hai, apucă-te de treabă,
Am intrat în Sfântul Post!
Pune mâna și-ți petrece
Toate zilele cu rost

Că așa o vreme bună
Pentru suflet, când mai ai?..
Pocăiește-te, creștine,
Domnul te așteaptă-n Rai!

O DOAMNE, VĂD!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Costache Ioanid

"O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum când toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atât de mult
pe cât am fost de surd,
de-ngust,
de rău!
O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Și-acum
aș vrea
s-alerg,
să cânt,
să zbor!
O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, cu tot ce-i pământesc,
pot să mă-nfrunt.
Și-acum
aud
și văd
și merg
și https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.com/?m=1

DOAMNE-N CEASUL JUDECĂTII...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                        

(versuri: Eliana Popa)

Doamne-n ceasul Judecății, cum voi sta in fața Ta
Ce răspuns voi da, Stăpâne pentru toată viata mea?
Ce iti voi aduce Doamne, că-s lipsit de fapte bune
Doar păcate-am strâns de-a lungul vietuirii mele-n lume !

Doamne-n ceasul Judecății, voi fi singur, ne-nsotit
De prieteni si de neamuri ,si de cei ce m-au iubit,
Voi fi eu si cu acela, ce-mpreună călător
M-a urmat pe calea vietii: ingerul meu păzitor !

Doamne-n ceasul Judecății, voi fi slab si zdrențăros
Că nu mi-am croit din fapte, pentru cer veșmânt frumos
Nici n-am oferit eu straie, cersetorului cel gol
Ca să-mi dai un colt de rai, drept răsplată-n locul lor!

Doamne-n ceasul Judecății, lângă Tine-or sta si sfintii,
Și străbunii mei cei vrednici, tot soborul cu Părinții
Și m-or intreba cu totii, dacă am păstrat curată,
Sfântă mea credintă-n Domnul ce mi-a fost de ei lăsată!

Doamne-n ceasul Judecății, vor veni să mă acuze
Toti pârâsii mei din lume, care-atunci or să se-amuze
Că nu am voit a face socoteală de-mpăcare,
Când inca mergeam in viata, deseori pe-aceeasi cale !

Doamne-n ceasul Judecății, imi vei cere si talantul
Îngropat cu nepăsare, ne-nmultindu-l cu un altul,
Îmi vei socoti simbria...dar sunt lenesul din turmă
Că nu am venit la lucru, nici in ceasul cel din urmă !

Doamne-n ceasul Judecății, mă vei intreba de cruce
Ce mi-ai harazit-o mie să o pot cândva a duce
Am purtat-o cu cârtire, fără a-Ti mulțumi Ție
Socotind că nu e-aceea ce mi s-ar potrivi mie !

Doamne-n ceasul Judecății, rău voi plânge-n fața Ta,
Nici răspuns, nici fapte bune, nici nu știu, nici pot a-Ti da,
Șters voi fi din cartea vieții, către iad biet călător,
Chinuit pe veșnicie... fără înger păzitor!

Doamne-n ceasul Judecății, mila Ta să biruiască
Judecata si osânda, pentru fapta mea lumească,
Că nu-s vrednic de-ndurare, dar o iau mijlocitoare
Pe iubita Ta Măicuță, Preacurata Născătoare !

( din volumul de poezii : ,, Cu Hristos pe drumul Crucii")

Învață-mă. ..Doamne..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

De mic copil te-am cautat..
Intr-un târziu doar te-am aflat..
În cei flămânzi și în cei goi..
Doamne..erai lângă noi..

Si te-am văzut în cei săraci. .
În cei bătrâni ...în cei bolnavi..
În cei orfani..în cei din stradă..
Ce duc o viață atât de-amara...

Apoi ...pe cruce te-am zărit..
De oameni multi batjocorit..
Azi ...eu pot spune orișicui..
Iubire-mi esti...cu răni de cui..

Tu...esti Iisusul meu iubit..
Esti cel pe cruce ...răstignit..
Pentru a mele fărădelegi..
O...cum poti Doamne să mă ierți?

Cum poti să ierți și să iubești..
Când zilnic eu te răstignesc...?
Învață-mă să fiu ca TINE...
Să despart răul de bine..

Să pot iubi..să pot ierta..
Să fac in toate Voia Ta..
Să învăț mai mult.... să te iubesc..
Si niciodată ...să te...răstignesc.

Maria Pintecan...

PRIVEȘTE, ROMÂNIE, SPRE HRISTOS!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

Privește, Românie, spre Hristos,
Asa cum au privit străbunii tăi!
Ei au trăit și au murit frumos
Și-au stat semeți ca niște pui de lei.

 
Privește, Românie, spre Hristos!
Tu ești vlăstar crescut în via Lui,
Nu te usca, căci ești pământ mănos
Și rod bogat la Tronul Sfânt să-i pui.

 
Te-ai gârbovit amarnic, Românie,
Nu mai privești la Cer, doar la pământ!
Te plâng străbunii îngropați în glie
Căci lui Hristos i-ai cumpărat mormânt!

Strămoșii tăi cei purtători de Cruce
Te cheamă sub stindardul lui Hristos,
Să te călești în baia lor de sânge
Să fii lumină-n veacul păcătos!

Așteaptă Domnul un popor viteaz
Călăuzit sub semnul Crucii Sfinte
Să-nvingă al iadului cumplit talaz
În numele Iubirii Răstignite!

Crezi că trăiești în pace, Românie?
Dar nu e pace fără Dumnezeu
Și lege ai, dar unde-i Legea Vie
Pe care ți-a lasat-o neamul tău?

,,Eu sunt cu voi" a spus Mântuitorul,
În loc Lui să te pleci, mai mult te-nalți!
El pentru tine azi e cerșetorul
Și iar Îl scuipi și cuie-n trup Îi bați!

Uitând pe Domnul, ți-ai uitat străbunii
Ce în lumina Slavei ca aștrii s-au aprins
Nu-i mai cinstești pe ei, ci toată știința lumii
Și pe Hristos în chivot L-ai închis!

Privește către Domnul, Românie,
Poporul Lui sa fii, popor frumos!
Iar lege sfantă, Legea Lui să-ți fie
Să naști și azi martiri pentru Hristos!

BABA DOCHIA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

             

Se spune că demult, pe când munții încă mai șopteau tainele lumii, trăia o bătrână aspră la inimă, pe nume Dochia. Avea o turmă de oi și un suflet încercat de ierni grele. Unii zic că era soacră rea, alții că era doar o femeie aprigă, crescută în vremuri aspre, care nu știa să-și arate blândețea.

Într-un an, iarna părea că nu se mai sfârșește. Zăpezile se topeau pe alocuri, iar soarele își arăta fața timid, doar cât să amăgească. Dochia, nerăbdătoare, a vrut să creadă că primăvara a venit. Și-a pus pe umeri nouă cojoace groase și a pornit cu oile spre munte, hotărâtă să fie ea cea care întâmpină întâia iarba verde.

Pe drum, soarele a încălzit din ce în ce mai tare. Bătrâna, simțind căldura, a lepădat un cojoc. Apoi încă unul. Și încă unul. Cu fiecare zi, își arunca o haină, crezând că iarna a fost învinsă. Dar vremea din martie nu-i statornică. Când a ajuns sus, pe crestele Bucegilor, frigul s-a întors pe neașteptate. Vântul a început să muște, norii s-au strâns, iar gerul a prins putere.

Dochia, rămasă fără cojoace, a înțeles prea târziu că fusese păcălită de soarele înșelător. Se spune că, în mândria și încăpățânarea ei, nu a vrut să coboare. A rămas pe munte, cu oile strânse în jur, iar frigul a împietrit-o. Așa s-au născut stâncile numite astăzi „Babele”, chipuri de piatră care străjuiesc platoul Bucegilor, ca o amintire a grabei omului și a puterii naturii.

În alte locuri se povestește că Dochia era de fapt o mamă care și-a încercat nora, trimițând-o să spele lână neagră până o va face albă. Cu ajutorul Maicii Domnului, fata a reușit, iar Dochia, crezând că primăvara a sosit, a urcat muntele prea devreme.

Așa a rămas în credința populară: Baba Dochia, simbol al zilelor capricioase de început de martie. În fiecare an, între 1 și 9 martie, vremea schimbătoare amintește decojoacele lepădate și de lecția ei: să nu grăbești anotimpurile și să nu te lași amăgit de aparențe.

România Ortodoxă

POVESTEA LUI LATIF

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

" Să nu uit niciodată cine sunt și de unde am plecat"
Latif era cel mai sărac om dintr-un sat.

 
În fiecare noapte dormea aciuat pe lângă vreo casă din fața pieței centrale, iar zilele si le petrecea asezat la umbra vreunui copac, cu mâna întinsă și privirea pierdută în gândurile sale.

La amiază se hrănea din ce-și putea cumpăra cu puținii bănuți pe care îi strângea sau din mancarea pe care i-o aducea câte un om cu suflet caritabil.

Paradoxal și în pofida aspectului său și a modului în care își petrecea timpul, Latif era considerat de toți omul cel mai înțelept din sat.

 
Într-o dimineață însorită, regele însuși își face apariția în piața din centrul satului.

 
Se plimba printre tarabele cu fructe și lucruri ieftine, fără să cumpere nimic.

 
Distrat, glumind pe seama comercianților și a cumpărătorilor, regele fu cât pe ce să dea peste Latif, care moțăia într-un loc cu umbră.

Cineva, i-a șoptit ca se afla în fața celui mai sărac dintre supușii săi dar totodată celui mai respectat om de cei din sat, pentru înțelepciunea lui.

Amuzat, regele s-a apropiat de cersetor și i-a zis:

- Dacă-mi răspunzi la o întrebare îți dau această monedă de aur.

Latif s-a uitat la rege și la moneda pe care i-o flutura prin față, aproape disprețuitor, apoi i-a răspuns:

- Poți să-ți păstrezi moneda. Pentru ce aș vrea-o eu?

 
Care ți-e întrebarea?

 
Regele, contrariat de răspuns, în loc de o întrebare banală, îl provocă cu o chestiune care îl preocupa de mai multe zile și căreia nu-i găsea soluție, o problemă despre proprietate și resurse, pe care niciunul dintre specialiștii săi nu reușiseră să o rezolve.

Raspunsul lui Latif a fost corect și creativ.

 
Regele, vădit surprins, s-a aplecat și a lăsat moneda la picioarele cerșetorului. Apoi a ieșit din piață, meditând la cele întamplate.

A doua zi, a venit din nou în piață. De data asta nu s-a mai plimbat printre comercianți ci a mers direct spre locul în care se odihnea Latif - un măslin bătrân.

Din nou regele a pus o întrebare și din nou Latif a răspuns rapid si înțelept.

Suveranul, surprins încă o dată de atâta luciditate, și-a scos sandalele și s-a așezat pe pământ în fața lui Latif.

 
- Latif, am nevoie de tine ! - i se adresă pe un ton rugător.

 
Deciziile pe care trebuie să le iau ca rege mă împovărează. Nu vreau să-mi prejudiciez poporul și cu atât mai puțin să fiu un suveran rău

Îți cer să vii la palat și să fii consilierul meu.

Îți promit că nu îți va lipsi nimic, că vei fi respectat și că vei putea ieși din palat când dorești...Te rog!
Latif îl privea la rândul său și un sentiment de compasiune profundă începea să pună stăpânire pe el. În plus, simțea că era o datorie, o misiune, să-și pună înțelepciunea în slujba suveranului său, pentru binele întregului regat.

Dupa ce a stat pe gânduri câteva momente, cântărind bine ce avea de făcut, spre supriza regelui, Latif a acceptat.

Chiar în după-amiaza acelei zile s-a prezentat la palat. De îndată a fost instalat într-o cameră luxoasa, la mică distanță de dormitorul regal.

 
O cadă plină cu apă caldă special pregătită pentru el, esențe de parfumuri fine și haine din cele mai scumpe și fine țesături, îl așteptau.

 
În fiecare zi, monarhul îl chema pe noul său sfătuitor pentru a-l consulta cu privire la problemele regatului, propria sa viață sau îndoielile sale spirituale.

 
Latif răspundea mereu clar si precis.

Noul venit devenise interlocutorul preferat al regelui.

La trei luni de la șederea lui Latif la palat, deja nu mai era măsură, decizie sau problemă, în care regele să nu îl consulte pe apreciatul său consilier.

Aceasta însă a stârnit gelozia tuturor curtenilor, care vedeau în cerșetorul-consultant o amenințare pentru influența și interesele lor materiale.

 
Într-o zi, toți s-au gândit să ceară audiență la rege.

 
Circumspecți, afisand o mimă gravă, unul câte unul, grăiau:

- Prietenul tău Latif, așa cum îl numești tu, complotează să te detroneze.

- Nu se poate! Nu cred așa ceva, le-a replicat regele.

- Poți confirma cu ochii tăi, au strigat toți în cor.

 
În fiecare după-amiază, pe la ora cinci, Latif se strecoară afară din palat, prin aripa de sud și merge și se întâlnește, nu știm cu cine, într-o casuță de la marginea satului.

 
Noi l-am întrebat unde merge dar răspunsul lui a fost întotdeauna evaziv. Această atitudine a ajuns să ne alerteze și de-asta venim în fața ta, sa descoperi complotul si sa îl pedepsești pentru înaltă trădare.
Simțindu-se dezamăgit și rănit, regele hotări să verifice acele versiuni.

 
În după-amiaza acelei zile se ascunse în spatele unei uși care dădea spre scara pe care se presupunea că va ieși Latif.

 
De acolo l-a putut vedea coborând treptele, iar după ce a privit în jur, ca și cum nu voia ca cineva să-l vadă, cu cheia care-i atârna la gât a deschis ușa și a ieșit.

- Ai văzut?, strigau curtenii, frecându-și mâinile satisfăcuți.

 
Apoi, urmat de o gardă personală, monarhul l-a urmărit pe Latif până la căsuța cu pricina.
- Deschide, Latif!, îi strigă regele, bătând puternic în ușă. Sunt eu regele.

Latif a deschis. Nimeni altcineva, în afară de el, nu se afla în sărăcăcioasa colibă. Nicio ușă sau fereastră secretă, nicio piesă de mobilier care ar fi putut să ascundă pe cineva.

 
În acea încăpere se putea vedea doar o farfurie veche din lemn, un baston, iar în centru atârna, prinsă într-un cârlig fixat în tavan, o tunică veche, ale cărei dungi aproape că nu se mai distingeau de timpul care trecuse peste ea.

- Complotezi împotriva mea, Latif? - întreabă regele

 
- Cum poți gândi așa ceva, Majestate? Nici vorbă! De ce aș face-o?

 
- Dar vii aici în secret în fiecare după-amiază. De ce vii dacă nu te vezi cu nimeni?

 
De ce te furișezi în maghernița asta?

Latif zâmbi și se apropie de tunica ponosită. O mângăie și-i zise regelui:

- Acum șase luni când am ajuns la castelul tău, tot ce aveam era această tunică, acest blid și acest toiag.
Acum mă simt atât de confortabil în hainele pe care le port, patul în care dorm e atât de moale, respectul pe care mi-l oferi e atât de flatant și atât de fascinantă puterea ce mi-o oferă locul pe care-l am alături de tine...că în fiecare zi vin aici doar pentru a fi sigur de un lucru:

 
SĂ NU UIT NICIODATĂ CINE SUNT ȘI DE UNDE AM PLECAT...
( Astra Liz )
Traducere : Ioana Suta

Domnule, sunteți cumva Hristos?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Trenul s-a oprit în stație. Un copil mic și invalid vindea fructe pasagerilor. Un călător în încercarea sa de a coborî repede din tren, a dat peste acel băiat, împrăștiindu-i fructele în jurul lui. Grăbit cum era și văzând că cel păgubit era un simplu copil, s-a îndepărtat… Peste puțin au coborât ceilalți călători. Printre ei era și un bărbat care a văzut toată scena: fructele împrăștiate, copilul invalid, privirea lui plină de descurajare…Deși și el se grăbea, totuși s-a oprit și, fără să spună ceva, a început să adune fructele și să le ferească de picioarele trecătorilor.

După ce a terminat, a scos din buzunar o bacnotă și a pus-o în coșul băiatului. Acela îl privea înlăcrimat…

– Domnule, sunteți cumva Hristos?

– Nu, i-a răspuns el zâmbind. Sunt un simplu ucenic al Său și mă străduiesc să fac ceea ce și El ar fi făcut dacă ar fi fost aici. Bine ar fi dacă oamenii L-ar vedea pe Iisus!… Să recunoască oamenii în purtarea noastră trăsăturile Lui… Oamenii din jurul nostru au nevoie să-L vadă pe Iisus Hristos. Dumnezeu ne-a dat ca povățuitor pe Cuvântul Său, ne-a dat Sfânta Scriptură. Ne dă și pe Duhul Sfânt în inimile noastre. Și astfel în fiecare clipă putem să-L întrebăm și să aflăm cum să ne purtăm, astfel încât să fim adevărați fii ai Lui.

VORBA MULTĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                 

https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

Eu inteleg ca-i greu sa rabzi, 

Sa ierti, sa suferi si sa faci, 

Un lucru nu pot sa-nteleg: 

E chiar atat de greu sa taci?

Atat de multe mai vorbesti, 

Ca uiti si ce vroiai sa spui;

 Te obosesti in convorbiri, 

Vorbesti orice, oricand, oricui.

Ca sa sporovaiesti de zor,

 Orice motiv iti pare bun,

 De multe ori si tu intrebi: 

"Ma ierti, dar, ce voiam sa spun?"

Incepi si uiti sa mai termini, 

Sau uiti de unde-ai inceput; 

Iei "vorbele din guri" la multi, 

Fiind atat de priceput...

De multe ori esti detectiv,

 Agent secret si procuror; 

Desi nu te pricepi la legi, 

Esti cel mai bun judecator!

Nu-ti cer sa nu vorbesti deloc,

 Ci cu atentie sa fii, 

Caci orice vorba ce-o "arunci"

, Va cantari candva, sa stii.

Nu eu, ci Insusi Dumnezeu,

 Ti-a poruncit sa fii prudent,

 Caci dupa vorbele ce-ai spus,

 Vei fi "ADMIS" sau "REPETENT!"

Nu vei putea sa mai repeti,

 Aceasta viata de acum, 

Deci cauta sa fii atent, 

La CE vorbesti si CAT si CUM..

Amin si Aliluia!
Preot Sorin Croitoru

MAMA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

           

M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,
Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine...
Dar în rest, la ce să vin? cine mă așteaptă, cine?
Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
- Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.

Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,
Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate...
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți...

- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul v-a-nflori...
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,
Ți-am trimis bani și mâncare... e cadoul de Crăciun.

- Hai, la revedere, mamă...a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,
Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an...

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi am ajuns... în satul meu.

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar as vrea să fiu...
Am strigat de pe la poartă: Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: Telefonul s-a stricat...

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine.... "

Emilia Plugaru

CREȘTINII DE AZI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Azi creștinii sunt puțini
Fiindcă cei ce-și zic “creștini”..
Buni de gură, fapte ioc,
Patimi multe, har deloc!

Numai scuze peste tot,
Azi “nu vreau” egal “nu pot”.
Dar în Rai cum vom intra
Dacă nu lucrăm ceva?!

Nu mai este ce a fost:
Postul “n-are nici un rost”,
(Cine-și pune pofta-n cui?!)
Timp de rugăciune nu-i..

Pe la Slujbă.. ce să spun?
Cam la Paști și la Crăciun,
Uneori la vreun necaz..
Toată vara.. stăm pe iaz!

Din ce-avea, ce-i mai rămân
Bietului creștin român?..
Slavă Domnului Hristos
Că românul e milos,

Mila de cel amărât,
Asta ne-a rămas, atât.
Ne mobilizăm mereu
Când aproapele-i la greu,

Când vecinul e-n război
Îi dăm pielea de pe noi,
Ajutăm din ce avem,
Facem bine cât putem.

Am motive, deci, să sper
Că mai sunt nădejdi de Cer
Pentru noi, ce prea puțin
Ducem viață de creștin.

Prin căință și regret
Să ne ridicăm încet
Din acest dezinteres..
Vă urez la toți SUCCES!

CONFESIUNILE UNUI PRUNC AVORTAT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                    

de Preot Sorin Croitoru

Să mă prezint: sunt un băiat
Ce nu a fost adus pe lume,
Adică nu a fost născut,
De-aceea nici nu am un nume.

Pe când mă dezvoltam normal
În pântecul măicuței mele,
Chiar ea m-a dus la un călău
Ce m-a ucis în chinuri grele.

De-atunci trăiesc nemângâiat
Într-o continuă mâhnire,
Căci am murit nebotezat
Și nu am drept la fericire.

Se-aude-atâta râs din Rai
Și-atât de multă bucurie,
Dar țara unde sunt eu, vai,
E-întunecoasă și pustie..

Nu, nu sunt demoni pe aici,
Căci nu am săvârșit păcate,
De-aceea diavolul pe noi
Să-și pună labele nu poate,

Dar pentru faptul că pe noi
Mămicile “ne-au dat afară”,
Am fost privați din vina lor
De “nașterea a doua oară”

Și nu putem deci să intrăm
În locul cel de bucurie,
În casa Tatălui Ceresc
Numită-n cărți “Împărăție”..

O câte lacrimi mai vărsăm,
Și cât le blestemăm pe mame
Căci suntem, iată, nevoiți
Să suferim aceste drame,

Că-n pântecele lor cândva
Noi am avut de plânsuri parte,
Dar plânsul nu s-a încheiat
În viața asta după moarte,

Ci dimpotrivă, s-a-înmulțit,
Căci nu avem nădejdi de bine,
O, Doamne, ceartă-le cumplit
Pe toate mamele haine!

Aș vrea să vă decriu acum
Calvarul patimilor grele
Prin care trec de-atâta timp
Din clipa zămislirii mele:

Eu m-am trezit ca dintr-un somn
Cândva, la mama în burtică,
Și imediat în sinea mea
Am început să-i spun “mămică”.

Atât de mult o mai iubeam
Și-o mângâiam cu bucurie,
Și îmi ziceam în sinea mea:
“Ce mamă bună o să-mi fie..”

Ea a aflat că eu exist
Când împlinisem zece zile;
I-a fost cam rău și-a vomitat,
Și-a început să ia pastile,

Dar se simțea la fel de rău,
Și-a mers la doctor să-l întrebe,
Iar el, zâmbind, i-a spus voios:
“Felicitări, aveți un bebe!”

În clipa-aceea mama mea
A devenit emoționată,
Căci inima din ea bătea
Parcă prea tare dintr-odată,

Iar eu mi-am spus în mintea mea
De “om” mai mic decât o prună:
“Ce mulțumită o să fii
De mine, mama mea cea bună!..”

Apoi, când am ajuns acasă,
Îmi amintesc atât de bine
Cum tata se răstea la mama,
În timp ce arăta spre mine:

“Nu poți să-l lași, avem deja
Trei prunci, iar vremurile-s grele..
Tu nu muncești și toți trăiți
Din rodul ostenelii mele.

Ce, vrei să intru în pământ?..
Te duci urgent și-l dai afară!”
Iar mama repeta: “Te rog!”,
Dar el: “Să nu mai strig la tine iară!”

Am înțeles că în curând
Ceva urât o să se-întâmple,
Căci mama mea s-a prăbușit
Și-a plâns cu mâinile la tâmple

Și tot zicea: “Copilul meu!”,
Iar eu strigam: “Te-aud, mămica,
De ce te-ai întristat așa?..”,
Dar ea nu răspundea nimica..

Și într-o bună zi aud
O voce ce părea gentilă:
“Atunci rămâne stabilit?”
Iar mama a răspuns umilă:

“Da, domnul doctor, voi veni..”,
Iar el răspunse: “Nici o frică!”,
Iar eu atunci, îngrijorat:
“De cine să te temi, mămică?”

După o săptămână, vai,
Aud un fel de aparate
Și îl aud pe-acel bărbat:
“Au fost frumos sterilizate?”,

Iar o femeie a răspuns:
“Au fost”. “Atunci putem începe!”
Și ce s-a întâmplat atunci,
Vai, cine va putea pricepe?..

Deodată am văzut intrând
Un vârf de foarfecă spre mine,
Și-am început să strig plângând:
“Opriți-vă, nu vi-i rușine?!”,

Și imediat la picioruș
Eu am simțit durere mare
Mi l-au tăiat! Și am strigat,
Vai, am strigat fără-ncetare..

“Mămica mea, de ce îi lași,
Nu vezi că-mi taie trupușorul?!
Mămica mea, nu îi lăsa
Să îți ucidă pruncușorul!”

Dar ea dormea, dormea profund,
O adormiseră pe masă,
Iar ei tăiau, tăiau mereu,
Tăiau cărnița mea pufoasă..

Și dintr-odată n-am mai fost
În mama mea cea adormită,
Ci i-am văzut pe doctori cum
Smulgeau din carnea-mi hăcuită

Și am privit spre mama mea
Și-am plâns de mila ei, sărmana..
Atâtea foarfece prin ea,
Am plâns grozav, văzându-i rana..

Eram un suflețel acum,
Așa a fost, m-au “dat afară “..
O, mamă, dacă mă nășteai,
Și mă nășteai și-a doua oară,

Eu astăzi aș fi mângâiat
Obrajii tăi de bun părinte
Și aș fi sărutat cu drag
Acele mâini de mamă sfinte,

Aș fi privit în ochii tăi,
Iar tu ai fi văzut iubire,
Și ți-aș fi fost, ca frații mei,
Un alt motiv de fericire..

Ispitele de plăcere ne vin noaptea, cele de mânie – ziua

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era un frate care viețuia într-o chinovie și se supăra adeseori. Socotind că pricina mâniei sale este locul și cei din jur, a ieșit din chinovie și s-a dus într-un loc deosebit, gândind că, neavând cu cine să se tulbure, va scăpa de patima mâniei.

Dar într-una din zile, umplând paharul cu apă și punându-l jos, paharul s-a răsturnat. Apoi, umplându-l a doua și a treia oară, iarăși s-a răsturnat. Atunci fratele, fiind batjocorit de diavol, s-a mâniat pe pahar și l-a sfărâmat.

Astfel, s-a arătat că nu locul trebuia schimbat, ci voința.

Ps: Când ne închipuim persoane cu care ne certăm, avem de a face cu ispite despărțitoare de la diavolul, din cauza mândriei sau a ambițiilor noastre, din pricină că ne amintim de niște jigniri ce ni s-au adus. Când ne închipuim persoane care stârnesc în noi pofta de desfrâu, care în beția ei uită de toate, avem de a face cu mișcări iscate în noi de îmbuibare, stăpânită și ea de egoismul lor. Ispitele de plăcere ne vin noaptea, cele de mânie – ziua. Sfântul Dumitru Stăniloae, Filocalia XI, p. 177 , Ed. Humanitas
Viețile sfinților pe luna ianuarie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. - Ed. a 3-a. - Vânători-Neamț: Mănăstirea Sihăstria, 2006, ISBN 978-606-8217-19-2, pp. 434-435

Doar sufletul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Motto:"Fă ce trebuie să faci până poți face ce vrei să faci." Oprah Winfrey


La început ai aflat
Că totul trebuie învățat.
Apoi ai trăit,
Cu experiențe de viață te-ai împlinit.
Ai încercat
Ca viața ce ți s-a dat
Să o faci să fie,
Așa cum îți place ție.
Printre cele ce trebuiau făcute,
Lucrări sau lucruri ce erau mute,
Ți-ai construit un univers,
Ce pentru tine părea divers,
Pentru că în el ai găsit clipele,
Ce-ți aduceau momentele
De neuitat,
Ale celor ce ți s-au întâmplat.


Dar când în oglindă în sfârșit
Te-ai privit,
Deabia atunci sufletul ți l-ai descoperit.


Pe el îl uitaseși printre lucrurile tale,
Pe el îl ascunseseși printre cele ce nu ți se păreau de valoare.


Doar pe el,
Bietul tău suflețel,
Nu l-ai găsit
Și folosit
În zbaterea și alergarea ta.


Într-un sfârșit ai aflat,
Că fără suflet, degeaba viața ți s-a dat.
Într-un final, din tot ce ai adunat,
Doar sufletul te-a salvat.


Phy
Berlin, Germania, marți 09.09.2025, ora 7,15÷7,25

SUBLIM!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


          

Băiețelul s-a îmbrăcat pentru că afară era foarte frig și apoi i-a spus tatălui său...
,,Gata tată, eu sunt pregătit!"
Tatăl său, preotul, a spus...
,,Pregătit pentru ce fiule?"
Tată, e timpul să ieșim afară și să facem vizitele noastre la enoriașii nevoiași."

Tata a răspuns...

,,Fiule, afară e foarte frig și plouă."
Copilul s-a uitat surprins la tatăl său și a spus...
,,Dar tată, oamenii trebuie să știe că Dumnezeu are grijă de ei chiar și în zilele ploioase."

Părintele a răspuns...

,,Fiule, nu ies afară pe vremea asta."
Cu disperare, copilul a zis...
,,Tată, pot să mă duc singur?
Te rog, te rog!"
Tatăl său a așteptat o clipă și apoi a spus...
,,Fiule, poți să pleci. Iată și pachetele... însă, ai grijă."

,,Mulțumesc, tată!"

Și cu asta, fiul a ieșit în ploaie. Tânărul de 11 ani a mers pe toate străzile parohiei la credincioși, împărțind pachetele făcute din donațiile enoriașilor.
După 2 ore de mers pe ploaie și prin frig și cu ultimul pachet în mână, s-a oprit într-un colț să vadă dacă găsește pe cineva căruia să dea și acest ultim pachet. Însă, străzile erau total pustii. Apoi s-a întors spre prima casă pe care a văzut-o, a mers până la ușa din față, a atins soneria de mai multe ori și a așteptat, dar... pentru că nimeni nu răspundea, s-a întors să plece... ceva însă, l-a oprit. Băiatul s-a întors spre ușă și a început să atingă insistent soneria și să bată puternic ușa cu încheieturile. El a continuat să aștepte. În sfârșit ușa a fost deschisă ușor...
O doamnă a ieșit cu o privire foarte tristă și a întrebat...

,,Ce pot face pentru tine, copile?"

Cu ochi strălucitori și un zâmbet frumos copilul a spus...
,,Doamnă, îmi pare rău dacă v-am deranjat, dar vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat și am venit să vă dăruiesc ultimul meu pachet.
Băiatul i-a dat apoi, pachetul și a dat să plece...

Doamna i-a spus...

,,Mulțumesc, fiule, Dumnezeu să te binecuvânteze!"
Ei bine, a doua zi, duminică la biserică, preotul după predică înainte de miruire a spus...
,,Este cineva aici care are de făcut o mărturie pe vrea să ne-o împărtășească! "
După ultimul rând din spatele bisericii, o doamnă mai în vârstă s-a apropiat încet, încet și a început să vorbească. În ochii ei a apărut o privire limpede cu o ușoară urmă de mulțumire...

,,Nimeni din această biserică nu mă cunoaște.

 Nu am fost niciodată aici și spre regretul meu nu am fost o bună creștină. Soțul meu a murit cu ceva timp în urmă lăsându-mă complet singură pe lumea asta. Sâmbăta trecută a fost o zi deosebit de friguroasă și ploioasă afară și în inima mea... Și în acea zi am ajuns la capătul drumului, nu mai aveam nici o speranță și nu mai voiam să trăiesc. Am luat un scaun și o frânghie și m-am urcat în podul casei mele. Am legat un capăt al frânghiei de căpriorii acoperișului; apoi m-am urcat pe scaun și mi-am pus celălalt capăt al frânghiei în jurul gâtului.

 M-am așezat apoi pe scaun, atât eram de singură și cu inima frântă, încât eram pe cale să mă arunc de pe scaun, când deodată am auzit zgomotul puternic al unor bătăi în ușă. Așa că m-am gândit... Oricine ar fi, voi merge să văd ce e... Am ascultat, am mai așteptat puțin, dar în ușă cineva bătea din ce în ce mai tare. Au devenit atât de puternice bătăile încât nu le-am mai putut ignora. Așa că m-am întrebat, cine ar putea fi? Nimeni nu se apropie de ușa mea sau nu vine să mă viziteze!

Am eliberat frânghia de la gât și m-am dus la ușă, în timp ce încă suna soneria și în ușă încă se bătea. Când am deschis ușa, nu mi-a venit să cred ce au văzut ochii mei, în fața ușii mele era cel mai radiant și angelic copil pe care l-am văzut vreodată.

Zâmbetul lui, ohhh, nu-l pot descrie niciodată! Cuvintele care i-au ieșit din gură mi-au făcut inima moartă cu atâta timp în urmă, să revină la viață, când a spus cu glasul lui blajin..."
,,Doamnă, vreau doar să vă spun că Dumnezeu vă iubește cu adevărat!"

,,Când îngerașul a dispărut între frig și ploaie, mi-am închis ușa, am desfăcut pachetul și am citit rugăciunea... ,,Doamne fii cu noi și ne miluiește!" tipărită pe micuța iconița cu chipul lui Iisus Hristos. Sufletul mi s-a încălzit, mi-am făcut semnul Crucii și liniștită m-am dus în pod să scot scaunul și frânghia.

Nu mai aveam nevoie de ele... După cum vezi, acum sunt o fiică fericită a lui Dumnezeu.
Cum direcția băiatului, când a plecat, a fost către această biserică, am venit personal să mulțumesc acelui îngeraș al lui Dumnezeu care a venit la timp, să-mi salveze viața dintr-o eternitate în iad și să mi-o înlocuiască cu o veșnicie în prezența lui Dumnezeu.

Toată lumea a plâns în biserică.

Părintele a mers spre primul rând din față, unde stătea îngerașul... ș-a luat fiul în brațe și a plâns necontrolat.

Amintiți-vă, că binele făcut din iubire față de Dumnezeu poate aduce o mângâiere în viața cuiva. De aceea să nu vă sfiiți niciodată să fiți buni... Pur și simplu, nu știm, a cui viață o putem schimba prin faptele/cuvintele noastre.
E.P.

Timpul schimbării

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a-i cere sfat:

-Părinte, sunt un om destul de rău. Aș vrea să mă schimb, dar nu pot. Sper că după ce voi mai crește, voi putea să mă schimb, nu-i așa?

-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, și i-a spus:
-Vezi acest vlăstar?
-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brăduțul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduț ceva mai înalt.

-Acum scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomișorul acela, dar cu puțin efort a reușit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te și mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom și, cu multă greutate, au reușit, în sfârșit, să-l scoată.

-Acum scoate-ți bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare și bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea niciodată să-l smulgem, chiar de-am fi și 100 de oameni.

-Acum vezi, fiule? Și apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv și fără mare importanță, dar, cu timpul, prinde rădăcini în ființa omului, crește și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poți scoate și singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ți-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în viață mai târziu va fi mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor crește din nou."

(Sfântul Grigorie Dialogul)

AM UITAT DE PĂRINȚI...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

de Eliana Popa

Într-o lume nebună ce-i reneagă pe sfinți
Mai avem sentimente pentru bieții părinți?
Mai putem a iubi când ni-i gândul la bani
Și pe bieții bătrâni ninși de doruri și ani?

Ei așteaptă cuminți privind triști către zări,
Cu speranța-nflorind când mai vin sărbători..
Fiii lor vor veni?,,Dă-le, Doamne, un gând!"
Zic adesea bătrânii, poza lor sărutând!

Plâng bătrânii tăcuți, noi mai rău ne-mpietrim,
Plâng cu neamul întreg într-un vechi țintirim..
Printre ierburi înalte ce-au crescut pe cărări
Mai aprinde-o bătrână, pe la cruci, lumânări!

Într-o lume sclipind printre falsuri grotești
Vatra lor sfântă e tărâm de povești!
Am uitat de părinți și de curtea cu nuci,
Ce-și revarsă frunzișul peste gard de uluci!

Încă merge bunica cu prescura-n ștergar
Să mai ducă pomelnic pân' la Sfântul Altar!
Acolo-i e ruga ce-o înalță spre sfinți
Sunt viii ei dragi și cei adormiti!

Acolo pe-o foaie....în rândul cu viii
Își scrie, plângând, bătrâna copiii,
Nepoții născuți într-o țară departe
Nu-i știe, bătrâna! Și dorul o arde!

Noi fost-am făcuți din dor și din lacrimi
Și fost-am sădiți in aceste meleaguri
Cu doina în suflet și Crucea in spate
Să-nvingem durerea călcând peste moarte!

Katharine Hepburn, cu propriile ei cuvinte:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

           

„Odată, când eram adolescentă, eu și tatăl meu stăteam la coadă pentru a cumpăra bilete la circ. Între noi și ghișeul de bilete era o singură familie. Această familie îmi făcuse o impresie grozavă.


Erau opt copii, toți sub 12 ani. Din felul în care erau îmbrăcați se vedea că nu prea aveau bani, însă hainele lor erau curate, foarte curate. Copiii se comportau foarte bine, toți stând la coadă, doi câte doi în spatele părinților, ținându-se de mână.


Erau încântați de clovni, de animale și de toate actele pe care aveau să le vadă în noaptea aceea.
Din entuziasmul lor, se putea vedea că nu mai fuseseră niciodată la un circ. Ar fi fost un punct culminant în viața lor.


Tatăl și mama stăteau înaintea copiilor simțindu-se foarte mândri. Mama îl ținea de mână pe soțul ei, privindu-l de parcă ar fi spus: „Tu ești cavalerul meu în armură strălucitoare”.
Zâmbea și se bucura să-și vadă familia fericită.


Doamna de la casa de bilete l-a întrebat câte bilete vrea, iar el a răspuns mândru „Vreau opt bilete pentru copii și două pentru adulți”. Apoi doamna i-a spus prețul.


La auzul prețului, soția bărbatului i-a dat drumul la mână, a lăsat capul în jos, iar bărbia bărbatului a început să tremure.
Apoi s-a apropiat puțin stingherit și a întrebat: „Cât ați spus?”


Doamna de la casa de bilete i-a spus din nou prețul biletelor.
Bărbatul nu avea destui bani.
Cum ar fi trebuit să se întoarcă și să le spună celor opt copii ai săi că nu are destui bani să-i ducă la circ?


Văzând ce se întâmplă, tatăl meu a băgat mâna în buzunar și a scos o bancnotă de 20 de dolari și a scăpat-o pe podea. Nu eram bogați în niciun sens al cuvântului.


Tatăl meu s-a aplecat, a luat bacnota de 20 de dolari, l-a bătut pe bărbat pe umăr și i-a spus: „Scuză-mă, domnule, v-a căzut acești bani din buzunar”.


Bărbatul a înțeles ce se întâmplă. Nu cerea , dar cu siguranță a apreciat ajutorul într-o situație disperată, sfâșietoare și rușinoasă. S-a uitat direct în ochii tatălui meu, a luat mâna tatălui meu în mâini, a strâns bacnota de 20 de dolari, și cu buzele tremurând și o lacrimă căzându-i pe obraz, a răspuns: „Mulțumesc domnule, asta înseamnă foarte mult pentru mine și pentru familia mea".


Eu și tatăl meu ne-am întors în mașină și am condus spre acasă. Cei 20 de dolari pe care i-a dat tatăl meu urmau să folosim pentru a ne cumpăra propriile bilete.


Chiar dacă nu am putut vedea circul în acea noapte, am simțit amândoi o bucurie în noi, care era mult mai mare decât să vedem circul.


În acea zi am învățat adevărata valoare a dăruirii.


Cel care dăruiește este mai mare decât cel care primește.
Dacă vrei să fii grozav, mai mare decât viața, învață să dăruiești.


Dragostea nu are nimic de-a face cu ceea ce speri să obții, doar cu ceea ce speri să oferi, este mai important.


Importanța de a dărui, de a binecuvânta pe alții, nu poate fi niciodată subliniată prea mult deoarece există întotdeauna bucurie în a dărui.


Învață să faci pe cineva fericit cu acte de dăruire.”


Katharine Hepburn