Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

joi, 29 octombrie 2026

ÎN PEȘTERA CU FOCU-N VATRĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




de Eliana Popa

Trăia odată-ntr-o pădure, un pustnic tare cuvios,
Se nevoia în rugăciune și mult îl îndrăgea Hristos,
Și a primit un mare dar( dorit de orice muritor)
Adeseori să i se-arate, chiar îngerul său păzitor!
Stăteau de vorbă față-n față, ca doi prieteni minunați,
Un înger lângă un sihastru, cu dragostea de sus, legați!


Dar într-o zi, în care moșul porni să caute bureți,
Văzu în fața lui o ceată, cu câțiva vajnici călăreți.
Și după ei, legat în lanțuri, mergea un hoț ce-a tâlhărit,
Târât spre locul de pedeapsă, fiind la moarte osândit.
Îşi zise cuviosu-n barbă, oftând, aceste cuvințele:
,, - Aşa! Așa! Să-şi ia pedeapsa pentru purtările lui rele! "


Şi începând din ziua aceea, când pe tâlhar l-a judecat,
Prietenul său, cel din ceruri, defel nu s-a mai arătat!
Și s-a mâhnit, atunci, sihastrul, și s-a-ntrebat ce a greșit?
N-a mai băut nici strop de apă, trei zile nu s-a mai hrănit,
Plângea și se ruga fierbinte, nu-și amintea păcatul greu
Ce l-a gonit pe sfântul înger și L-a mâhnit pe Dumnezeu!


Văzându-i plânsul și durerea, a treia zi, la ceas de seară,
Când pleoapa zilei se închide și astrul spre apus coboară,
Prietenul său cel de taină, divinul înger păzitor,
A coborât, iar, în chilie și i-a grăit dojenitor:
,, - Așa te-ai bucurat, tu, frate, și-n mintea ta ai judecat
Pe-acel nefericit tâlhar, pe care ei l-au condamnat!
De ce te faci judecător? Te-au pus a-l judeca pe el?
Nu știi că toată judecata o are Dumnezeu din cer?
Însă nu plânge, doar m-ascultă, căci mila Domnului e mare,
Eu îți voi spune ce sa faci, de vrei să dobândești iertare.


Îți dau această rămurică! E vestejită și uscată,
Va trebui s-o porți cu tine, să nu o lepezi niciodată!
Și când vei merge la culcare, să-ți fie pernă, rămurica
Să părăsești acest pustiu, să nu-ți iei traista, nici sarica.
Să mergi în lume, printre oameni și să cerşeşti bătând la porți,
Să pribegești și zi şi noapte, să întâlnești tâlhari și hoți,
Iar cineva de te-o opri în a lor casă, peste noapte,
Te odihnești, apoi, în zori, să-ți vezi de drumu-ți mai departe!


Să pribegești de dimineață și până astrul o s-apună,
Zi după zi, cu plânsu-n geană, pân' ai să faci o faptă bună.
Așa a hotărât Acela, ce ne-a zidit și ne-a creat,
Fiindcă, tu, pe al tău frate, l-ai osândit și judecat.
Când vei vedea cum rămurica a înverzit și are floare
Să știi, iubitul meu prieten, c-atunci ai căpătat iertare!


Bătrânul auzind acestea primește ramura uscată,
Și se întoarce, iar, în lume, rătăcitor din poartă-n poartă.
Cerșea un colțișor de pâine și-un adăpost pe timp de noapte,
De multe ori, lipsit de ele, mergea cu Domnul, mai departe!
Și ostenit fiind, odată, intră să doarmă-ntr-o pădure,
Nădăjduind că-n luminişuri, o să găsească rugi cu mure!
Nu mai mâncase de trei zile și parcă nu avea putere
Era slăbit de-atâta umblet...și trist, de marea lui cădere!


,, O, Doamne, trupu-mi e povară și sufletul a obosit,
Și firul din suveica vieții, s-a subțiat și s-a slăbit!
Ce faptă bună mai pot face, eu putregaiul, încă viu...
Mai ai răbdare cu moșneagul? Sau poate, Doamne, e târziu? "
Așa a cugetat bătrânul, când iată, chiar în fața sa
O peșteră, cu boltă-naltă, și cu un foc care ardea,
În fața vetrei sta de veghe, privind afară, o bătrână...
Păși sfios, spre ea, sihastrul:,, - Măicuță dragă, sara bună!
Te rog, îndură-te de mine, că-s ostenit...și mă dor toate!
Şi lasă-mă să dorm aici! În zori pleca-voi mai departe."


Cu milă îl privi bătrână, făcându-și nodul la năframă:
,, - Nu pot să te primesc, părinte, chiar dacă vreau, fiindcă mi-e teamă..
În frica Domnului, îți spun, că am trei fii, tâlhari și hoți
De-aceea se feresc de oameni și locuim aici, cu toți!
De te-oi primi, chiar și o noapte, cum ar fi drept și creștinește,
S-ar supăra sau și mai rău... te-or omorî, Doamne ferește! "
,, - Bătrâno, eu sunt om de treabă, nu sunt slujbaș al stăpânirii!
Te rog să nu te îndoiești! Te rog în numele iubirii!
Flăcăii tăi, chiar de sunt aprigi, azi nu te vor lua la rost
C-ai miluit un călător, flămând și fără adăpost!"


Bătrâna l-a poftit să intre, căci parcă-i risipise frica,
El s-a culcat într-un ungher, având drept pernă rămurica!
Mirată fiind, de-așa pribeag, și neștiind cum să-nțeleagă
De ce bătrânul musafir, drept căpătâi și-a pus o creangă,
L-a întrebat de unde vine și unde merge călător,
Iar el i-a povestit, cu lacrimi, greșeala lui de-a fir-a-păr!
Și când a auzit bătrâna, cum pentru-o faptă așa mică,
E nevoit să rătăcească... vaai... s-a cutremurat de frică!


Dacă acest bătrân, beteag, e nevoit să rătăcească
Până va face-o faptă bună și creanga o să-nmugurească,
Apoi feciorii ei tâlhari, amar, amar ce vor primi:
,, - Of, Doamne, Iisuse Hristoase, pe ei, cum îi vei osândi?
Dacă acest sihastru blând, doar pentr-un gând e pedepsit,
Flăcăii mei ce vor răspunde, că au furat și tâlhărit? "
Nici bine nu-și termină gândul și iată, fiii au venit
Și mânioși se-ntorc spre ea, văzând străinul adormit:
,, - Ce ai făcut? Și cine-i omul? De câte ori ți-am spus noi, mamă,
Să nu primești niciun străin!" grăiră cei trei hoți cu teamă.


,, - N-aș fi putut să nu-l primesc, fiindcă și el e pedepsit,
Pe Dumnezeu l-a supărat, pentru un gând nesocotit
Și pribegește zi de zi, prin arsiță, prin vânt și ploi
Nu are loc de înnoptat, de milă l-am primit la noi! "
Priviră cu mirare toți, spre cuviosul adormit
Ne-nțelegând, privindu-i chipul, ce faptă rea a săvârșit.
Dar unul dintre cei trei frați, răutăcios fiind din fire,
Strigă la el, stricându-i somnul:,, - Hei, moșule! Măi, musafire!
Ia să ne spui povestea ta! Ce ai făcut? Și cine ești?
Cum ai ajuns în grota noastră? Ridică-te să ne vorbești! "


S-a ridicat, atunci, bătrânul și a-nceput a-și spune viața
Cu glasul blând, cu lacrimi grele, aproape până dimineața!
Și-n tot acest răstimp în care și-a spus întreaga lui poveste,
Cei trei tâlhari simțeau în suflet, căința cum îi năpădește
Au început atunci a plânge, știind ce mult au stat în rău,
Și uite cum, în acea noapte, toți s-au întors la Dumnezeu!
Toți se rugau, și fii și mamă, cu lacrimi multe și căință
Făcând din peștera cea rece, chilia lor de pocăință!


Spre dimineață au adormit și ei, alături cu sihastrul
Și s-au trezit în miezul zilei, când lumina puternic astrul,
Au vrut să-l scoale pe bătrân, dar ființa lui era-mpietrită
Iar ramura, sub capul său, era frumos înmugurită!
Trecuse-n viața de apoi, acolo, unde mergem toți,
Având alături sfântul înger, o bătrânică și trei hoți!


În peștera cu focu-n vatră, în mâini cu șirul de metanii,
Trei cuvioși, la ceas de seară, cântau tropare și litanii.

Avva Agaton și adevărata smerenie .

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Se povestește că, într-o zi, câțiva frați au venit la Avva Agaton, un bătrân cunoscut pentru înțelepciunea și smerenia sa. Voind să-l încerce și să vadă dacă se mânie, i-au spus:
- Tu ești Agaton? Am auzit că ești un om păcătos și mândru!
Bătrânul le-a răspuns liniștit:
- Da, așa este.
Atunci ei au continuat:
- Tu ești Agaton, cel care bârfește și vorbește de rău pe alții?
- Eu sunt, a răspuns bătrânul.
Apoi l-au întrebat:
- Dar tu ești Agaton ereticul?
De data aceasta, bătrânul a răspuns hotărât:
- Nu, nu sunt eretic!
Frații, mirați, l-au întrebat:
- Părinte, de ce ai primit toate ocările noastre, dar pe aceasta din urmă n-ai primit-o?
Iar bătrânul le-a explicat:
- Cele dintâi le primesc spre smerirea sufletului meu. Dar a fi eretic înseamnă a te despărți de Dumnezeu, iar eu nu voiesc să mă despart de El.
Auzind acestea, frații s-au minunat de înțelepciunea lui și au plecat cu mult folos sufletesc.


 Învățătura pildei


Omul smerit nu simte nevoia să-și apere mereu imaginea în fața oamenilor, dar își păzește legătura cu Dumnezeu.
Avva Agaton ne arată că smerenia nu înseamnă slăbiciune, ci libertatea de a nu fi stăpânit de mândrie.
Când cineva ne jignește, primul nostru impuls este să ne apărăm și să demonstrăm că suntem mai buni decât crede el.
Dar omul smerit se întreabă mai întâi: „Oare nu am și eu ceva de îndreptat în sufletul meu?”


Nu orice om care tace când este jignit este slab. Uneori, cel care tace a biruit deja cea mai grea luptă: lupta cu propria mândrie.

sâmbătă, 24 octombrie 2026

COPILUL MIC

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


---------------------
Un Preot iscusit în predici , care făcea ca toată lumea să dea lacrimi ascultîndu-l , a făcut o comparație :- -Trupul omului se aseamănă cu o casă fără căldură şi fără lumină ! Să avem lumină în minte şi căldură în inimă aşa precum avem nevoie de lumină şi de căldură în casă !

Un copil înțelept, fiind şi el printre cei maturi ascultînd cu mare atenție şi stînd pînă la urmă, după ce lumea a plecat - se apropie de Preot şi-l întreabă : - Părinte pot să vă dau o intrebare !? - Da fiule , desigur ! Parintele se aşeză in pirostrii ca să fie de o potrivă cu micuțul ! Spune copile ! - Cu smerenia unui copil şi cu curiozitate mare în suflet , copilul întrebară : - Părinte, din predica de astăzi, vreau să întreb : - Are oare nevoie creştinul din Africa - căldură în casă !?

Părintele căutînd vre-un răspuns prin comoara lui de predici , şi-a amintit de Piatra care stă în unghiul casei , care este Însuşi Hristos Dumnezeu ! Fără această Piatră se dărîmă casa ! Fără această Piatră - se dărîmă toată predica ! Îi năvăli-ră lacrimi în ochi cugetînd asupra acestor lucruri divine !

A trecut o clipă , sau o veşnicie , cine ştie - căci copilul nu mai era în față ! Acel copil cum a venit, aşa a şi plecat ! - Cine este oare el !?
 
- Unul Domnul ştie !!!
---------‐--------------------
Ion Ungureanu - Păcătosul

MÂNDRIA ŞI NEASCULTAREA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


---------------------------------------------
Comoara Înţelepciunii e doar la Dumnezeu ! El este Cel care dă fiecăruia din această comoară cît doreşte şi cui doreşte ! Cuvântul înţelepciune înseamnă a înţelege , a cunoaşte ! Un Arhanghel al Luminii , pe nume Lucifer a tins spre Dumnezeu ca să- L cunoască , L-a cunoscut şi a căzut în mare mîndrie ! Mîndria l-a făcut să folosească această înţelepciune spre împotrivire şi s-a împotrivit Celui care i-a dat înţelepciunea ! A folosit-o spre propria mărire şi slava sa deşartă ! Plus la toate a mai răzvrătit o legiune întreagă de îngeri !

Dumnezeu însă Este Cel Care stă împotriva celor mândri ! El este Dragoste iar în Dragoste mîndrie nu există !

A fost izgonit acel arhanghel împreună cu îngerii săi ! Fiind odată un fiu al Luminii , o stea de dimineaţă , a căzut din acea Lumină şi a fost aruncat în întuneric ! Mîndria şi slava cea deşartă l-a orbit pe el şi pe supuşii săi !

Atunci a început cu furie să urască toată lucrarea şi creaţia lui Dummezeu ! Mîndria seamănă în jurul său doar ură ! Se apropie apoi de om, care este cununa creaţiei lui Dumnezeu - făcut după chip şi asemănare - şi îi spune atunci şi omului :- gustă , vezi , cunoaşte şi vei fi şi tu ca Dumnezeu ! Vei înţelege ce este bine şi ce este rău ! A gustat şi omul din pomul înţelepciunii încălcînd astfel porunca ascultării ! Din pricina neascultării, a fost alungat şi el de la Faţa Tatălui şi a fost dat pe mîna satanei , a fost dat pe mîna celui de care a ascultat !

Păcatul îngeresc a fost - mîndria ! Păcatul omenesc - neascultarea ! Aceste două păcate s-au sălăşluit în om , şi-au făcut cuibar în el - unde au dat naştere tuturor păcatelor !
Îngerul decăzut şi omul , au căpătat înţelepciune , îngerul prin voia lui Dumnezeu , omul prin neascultare , însă înţelepciunea lor este lipsită de Lumina şi de Dragoste ! Avînd înţelepciunea şi aceste virtuţi - devii un rod în Pomul Vieţii !

Mîndria şi neascultarea au avut aici doar de pierdut !

Acel "fiu al luminii" de pe timpuri , astăzi îi spunem- satana, diavolul ! El umblă deja în întuneric căci a devenit un fiu al întunericului şi împărat al acestei lumi ! El urlă şi caută pe cine să înghită !
A căzut şi omul în acest întuneric din pricina păcatului şi îl urăşte pe diavolul de care a fost înşelat ! La fel şi diavolul îl urăşte pe om şi nu numai pe om ci urăşte toată creaţia lui Dumnezeu ! Mîndria l-a făcut să urască ! Dar un paradox mare vedem ! Omul şi astăzi ascultă de el !
Îl urăşte - dar îl ascultă şi face voia lui !

Îl iubeşte pe Dumnezeu , dar ascultă de diavol !

Dumnezeu pe om l-a alungat de la Faţa Sa, pentru neascultare, dar nu L-a urît !

EL pe om îl iubeşte dar pe diavolul - Nu ! Omul are totuşi cale de întoarcere către Tatăl ! Dragostea - este legătura desăvîrşirii şi calea cea de întoarcere ! Dumnezeu este Lumina fiecărui om venit pe lume ! În om lumină este, iar în diavol nu este lumină ! Sufletul în om şi este acea lumină ! Diavolul care este lipsit de lumină luptă cu mare rîvnă după aceste luminiţe - după aceste suflete omeneşti ! Caută să le înghită pe toate ! Dînsul într-aşa mod "se luminează" puţin , aducîndu-şi aminte de slava pe care a avut-o odată aflîndu-se în Lumină ! Înghite şi tot înghite mii de suflete lipsite de dragoste !
Înghite pe toţi cei care fac voia lui şi nu voia Tatălui !
Înghite fără milă !
-----------------------------------
Ion Ungureanu - Păcătosul


Graba diavolească

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Târziu în noapte, într-o chilie pustie, se ruga un tânăr călugăr. Era foarte obosit, istovit de munca grea din timpul zilei, și acum rostea grăbit cuvintele rugăciunii, dorind să termine cât mai repede lunga pravilă. De câteva ori se încurcă, se opri, apoi continuă tot la fel de repede. Nu văzu însă cum, sub fereastră, se ridicase o siluetă. Oaspetele nepoftit era uriaș și stătea aplecat, ascultând fiecare cuvânt, cu un zâmbet satisfăcut pe fața sa.

Când îl auzi pe călugăr greșind cuvintele rugăciunii, își lovi cu umărul ușa și intră înăuntru.
Călugărul rămase fără glas. În fața lui, urât mirositor și diform, stătea… diavolul.
— Ei, ce zici? Ai bolborosit destul? – râse batjocoritor oaspetele.
Tânărul ridică mâinile, se retrase într-un colț și căzu, lipindu-se de perete.
— Ieși, ieși! Pleacă, pleacă! – șoptea el. Mâna îi urcă, iar metaniile îi atârnau fără vlagă.
Diavolul rânji, aruncă o privire batjocoritoare spre metanii și se apropie mai mult:
— Nu, nu plec. Acum ești al meu!
Călugărul dădu din cap în negație.
— Nu! Nu sunt al tău! – repetau înspăimântate buzele lui.
— Cum să nu fii al meu? Ești un flecar! Totul pe grabă, pe fugă, doar să scapi mai repede! Ridică-te, hai să mergem!
Fața tânărului se acoperi de sudoare. Încerca să se stăpânească, dar se sufoca din cauza mirosului respingător pe care îl răspândea diavolul, dorind să întoarcă privirea.
— De ce-ți întorci nasul? – răcni brusc diavolul. – Te-am auzit cum te rogi! – și începu să imite repezit cuvintele călugărului, batjocorindu-l.
Tânărul se înroși de rușine.
— Te recunoști, nu-i așa? – râdea demonul.

Da, călugărul se recunoștea: graba sa, greșelile sale.

Dar, totuși, el era cineva care Îl iubea și Îl respecta pe Dumnezeu, așa că ridică privirea și, simțind un curaj neașteptat, spuse hotărât:
— Nu sunt al tău! Eu sunt creștin!
— Ha-ha-ha! – izbucni în râs diavolul. – Creștin! Sunt mulți ca tine care rătăcesc pe pământ!
Făcu o mișcare, iar peretele chiliei se deschise ca prin minune, iar călugărul văzu toată lumea. Mii de oameni se grăbeau, alergau unii înaintea altora, încurcându-se în propria grabă.
Tensionați, cu fețele obosite, păreau niște jucării mecanice.
— Uite-i, – rânji diavolul batjocoritor, – păpușile omenești. Totul pe grabă, în dorul lelii… Crezi că au timp să reflecteze? Să facă ceva profund și serios?

Călugărul clătină trist din cap: cum să fie timp?
Diavolul continuă:

— Așa trăiește toată lumea: fugind, fugind. Pe grabă mănâncă, pe grabă vorbesc cu prietenii. Știi cum se numește asta? Graba diavolească. Iar diavolească înseamnă că e a mea!
Și cu aceste cuvinte, își întinse mâna, autoritar și amenințător:
— Ridică-te!
Omul tremura. Înțelesese că, dacă nu va face nimic în acea clipă, va cădea pentru totdeauna sub puterea chinuitoare a acelor gheare nemiloase. Dar cum să se salveze, dacă până și rugăciunea, singurul mijloc de ajutor, fusese lipsită de putere în gura lui?
Și, deodată… liniștit, clar și ferm, rosti:

— Tatăl nostru!

Cuvintele sunau limpede, iar demonul se încruntă.
— Sfințească-se Numele Tău! Vie Împărăția Ta! – rostea fiecare cuvânt cu greutate, rar, profund, iar rugăciunea, pe care o spusese de mii de ori fără să se gândească, căpătase brusc o putere nouă.
— Facă-se voia Ta…

Oaspetele începu să se simtă rău, își mișcă neliniștit nasul, neputincios. Iar când călugărul termină rugăciunea și spuse clar și hotărât „Amin!”, diavolul tresări – și dispăru.
Chilia deveni tăcută. Înecat în lacrimi, tânărul se târî spre altar și apucă icoana Maicii Domnului.
— Iartă-mă, iartă-mă! – șopteau buzele lui.

Plânse mult, cerând iertare, apoi deschise pravilă și începu să citească, încet, liniștit și clar.
…Diavolul rătăcea prin pădure, aruncând priviri furioase spre chilia călugărului. Mai înainte întunecată, acum strălucea ca un foc. Era căldura rugăciunii, iar acel foc arzător îl chinuia de la distanță. Furios, scrâșnea din dinți, dar nu mai putea să se apropie.

p. s.
Vă regăsiți în această întâmplare ?
Nu cumva suntem asemănători acelui călugăr ?

luni, 5 octombrie 2026

Bogaţii şi săracii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor ... Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele 1-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfetnicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:

- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!

După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăşi la el pe cei mai bogaţi dintre supuşii săi, le-a spus:

- Văd că nu aveţi suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutăţile, zi de zi?! Dacă nu o faceţi voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât şi un bogătaş! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară şi, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorţii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înşivă vă faceţi vinovaţi de moartea acelui om, căci 1-aţi fi putut ajuta, dar n-aţi făcut-o. Ne vedem mâine seară!

Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!
"Nu invidia gloria celui păcătos, căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)

„Judecata este rară milă pentru cel ce n-a făcut milă." (Sfânta Scriptură )


duminică, 4 octombrie 2026

DOAMNE, TE ÎNTREB!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                   


de Eliana Popa

Doamne-mi plec genunchiul, ruga mea-Ți grăiesc,
Să ridici din moarte, neamul românesc!
Fiindcă-și doarme somnul, parcă prins de-o vrajă,
Legănat de bezna ce l-a prins în mreajă.

În ce primăvară, Doamne, ne-om trezi,
Și-n ce dimineață se va face zi?
Câte jertfe, Doamne, trebuie a duce,
Neamul meu, de veacuri, răstignit pe Cruce?

Doamne, Te-ai ascuns într-un infinit?
Supărat ești, Doamne, că Te-am răstignit!
Iartă-ne și lasă Mila Ta să vie
Să dezlegi blestemul de pe-a noastră glie.

Rupe, Doamne, vraja, dă-ne iar putere
Să plătim tributul care ni-l vei cere.
Să urcăm Golgote spre crucificare,
Îmbrăcați în haina cea de sărbătoare.

Mame-nlăcrimate lângă noi să urce,
Să își plângă fiii la picior de cruce.
Lacrimile lor să ne fie nouă
Giulgiu străveziu ca țesut din rouă.

Doamne, eu, nimicul Te-ntreb cu durere,
Neamul meu, urca-va către Înviere?
Ne mai vindeci, Doamne, aripile frânte,
Să urcăm spre Tine, zările abrupte?

sâmbătă, 3 octombrie 2026

ÎN SUFLETUL CURAT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru

În sufletul curat e pace
Și e atâta de frumos,
Că Domnului Hristos Îi place
Să stea în el la loc umbros.

Și Duhul Sfânt Se odihnește
Când vine-n sufletul curat,
Iar Tatăl nostru îl iubește
Ca pe copilul preferat.

În sufletul curat încape
Iubirea unei națiuni,
De va voi să se adape
Cu cât mai multe rugăciuni,

Căci dacă Domnul nostru spune
Că „bun” e numai Dumnezeu,
Iar El pătrunde-n rugăciune
În casa sufletului meu,

Înseamnă că de fapt Iubirea
În mine tainic a intrat,
Căci mi-a găsit curată firea
Atunci când am îngenuncheat.

În sufletul curat e soare
Și zâmbet mult și bucurii,
Ca într-o zi de sărbătoare
În timpul Sfintei Liturghii,

Când raza soarelui voioasă,
Prin geamul Sfântului Altar
Coboară lin pe Sfânta Masă,
Precum dumnezeiescul Har.

În sufletul curat e bine,
La fel de bine ca în Rai!
O, Doamne, sufletul din mine
E plin de murdărie, vai..

Te rog să picuri har din ceruri
Și ca zăpada să-l albești,
Apoi venind la ceas de seară,
În el să Te sălășluiești.
Amin
(11 septembrie 2026)

Sfintii Zilei

Arhivă blog