de Preot Sorin Croitoru
Nu-i numai Iuda vinovat,
Degeaba-l tot hulim cu ciudă,
Căci orice om ce a trădat,
La urma urmei e o iudă.
Nu-i numai Iuda vinovat
Că a trădat c-o sărutare:
De câte ori ne-am sărutat,
Și ne-am bârfit pe urmă, oare?..
Pe Iuda rău îl osândim
Că a iubit atât arginții,
Dar oare noi nu îi iubim,
De ce o facem toți pe sfinții?..
De fapt pe Iuda îl blamăm,
Căci e o personificare
A răului ce îl purtăm
În sinea noastră fiecare.
Prin Iuda noi vedem în noi
Ce este, dar n-am vrea să fie.
Purtăm în suflete gunoi,
Trădare, desfrânări, mânie,
Iubim și noi la fel ca el
“Arginții”, banii și averea,
Și ne disimulăm la fel
Sub chipul bunătății – fierea.
Nu-i numai Iuda vinovat,
Suntem întreaga omenire.
Sărmanul, el s-a spânzurat,
Fugind de-a Domnului iubire..
De ar fi așteptat puțin,
Ieșind biruitor din moarte,
Hristos l-ar fi luat blajin
Și l-ar fi întrebat deoparte
De Îl iubește, doar atât,
Fără vreo altă întrebare,
Fără să-l mustre cât de cât
Pentru urâta lui trădare.
Iar Iuda sigur ar fi spus,
La fel ca Petru, cu rușine:
“Da, Doamne, Te iubesc nespus,
Și vreau să locuiești în mine!”
Să mă iertați că îndrăznesc,
Așa-i poetul, îndrăznește.
De ani întregi mă ostenesc
Să vă zidesc duhovnicește..
E zi de joi, e Joia Mare,
Diseară mergem toți la Denii..
Îngenunchind cu întristare
Noi vom străbate prin milenii
Și Îl vom însoți pe Domnul
Din foișor în Ghetsimani,
Pe Petru îl răpune somnul,
Iar Iuda-și numără iar banii,
Vom asista la arestare,
La judecată, biciuire,
Ne vom amesteca în gloată
Mergând apoi la Răstignire.
Spre Iuda gândul meu se duce,
Că-mi pare rău că-i unde este..
Ar fi putut și el s-apuce
O veșnicie ca-n poveste..
(17 aprilie 2025)
