NE-AI FOST DATĂ DE PE CRUCE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
O, Măicuță, ne-ai fost dată de pe Cruce de Iisus,
Căci știa ce multă slavă te-aștepta în ceruri, sus,
Și știa ce multă milă, Mamă, vei avea de noi,
Când te vom chema pe tine în tot felul de nevoi!..

Peste douăzeci de veacuri de atunci au mai trecut,
Și așa cum zis-a Domnul, tu tăcută ai făcut:
Te-au strigat la greu creștinii și pe loc i-ai ajutat,
Ți s-au plâns mereu orfanii și i-ai binecuvântat,

Văduva și cea bolnavă te-au chemat și ai venit,
Păcătoșii plini de patimi cu-al tău har s-au izbăvit..
Voievozilor în lupte inimi dârze le dădeai,
Scriitorilor de carte mintea tu le-o luminai..

N-a fost lacrimă să cadă către chipul tău cel sfânt,
N-a fost om să ți se-nchine, Maică, până la pământ,
Și să nu primească grabnic ajutorul cel cerut..
A avut dreptate Domnul? Da, Măicuță, a avut!

Ne-ai fost dată de pe Cruce cu iubire tuturor
Și ne ești spre mângâiere și spre mare ajutor..
Fericit acel ce-n viață se gândește-a te chema,
Căci aceluia, din ceruri mila i-o vei arăta!

amin

Pilda Omului în Negru care aprindea suflete

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                 

Într-un sat departe de orașe, trăia un om îmbrăcat mereu în negru. Toată lumea îl cunoștea. Unii îl iubeau, alții îl judecau. Îi spuneau „Popa”, „Părintele”, dar și „Cel cu banii de la stat”. Unii râdeau de el, alții treceau nepăsători.

El însă mergea tăcut pe uliță, cu o traistă veche și mâinile bătătorite. Se oprea la fiecare poartă: aprindea lumânări, boteza copii, îngropa morți, ungea bolnavi, asculta dureri, plângea cu cei ce plângeau. Nu primea leafă de director, dar primea mulțumiri tăcute, lacrimi, uneori o pâine caldă sau un măr din grădină.

Într-o zi, un tânăr din sat l-a întrebat:
— Părinte, tot aud că luați salariu mare. Ce faceți cu toți banii?

Omul în negru i-a zâmbit și i-a întins o cheie veche:
— Hai cu mine.

Au intrat în biserică. Era frig și zidurile erau crăpate.
— Cu „banii mei”, reparăm aici. Cu restul, aprindem focul pentru slujbe iarna. Cu ce rămâne, cumpărăm prescuri, ulei și lumânări pentru cei care nu au.

Tânărul a tăcut.

— Știi ce primesc în schimb? a continuat omul în negru. Un mulțumesc murmur, o mână întinsă în spovedanie, o privire senină de copil. Nu port negru pentru că-s trist, ci pentru că lumina dinăuntru se vede mai clar pe întuneric.

Și a mai spus, coborând ochii:
— Când slujești cu toată inima, nu întrebi cât, ci „pentru cine?”. Și atunci când nu mai rămâne nimic, rămâne harul. Iar harul nu vine cu salariu, dar ține sufletul viu.

♡Nu orice om în negru e întunecat. Unii poartă negrul ca pe o armură de smerenie. Nu toți sfinții sunt pictați. Unii se roagă pentru tine chiar când îi vorbești de rău. Adevărata măsură a slujirii nu e câți bani câștigi, ci câte suflete ridici fără să aștepți nimic.
Text preluat