Predica izvorului

Trei călători poposiră în drumul lor lângă un izvor. Izvorul avea apa limpede şi curată, iar călătorii şi-au potolit uşor setea. Deasupra izvorului cineva scrisese:
„Faceţi şi voi ceea ce fac eu...“
„Oare ce să însemne aceste cuvinte?“ se întrebară călătorii.
– Eu cred, zise primul călător, că izvorul vrea să ne spună: «Vedeţi, eu alerg mereu şi mă strecor printre pietre şi straturi de pământ şi de aceea sunt limpede şi curat; lucraţi, alergaţi mereu şi voi, căci munca vă ţine curaţi».
– Eu cred, zise al doilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva. El parcă zice: «Vedeţi, eu vă dau apa mea cea limpede în dar, fără plată, deci şi voi să daţi în dar şi fără plată altora bogăţiile şi bunurile voastre cu care v-a învrednicit bunul Dumnezeu».
– Eu cred, zise al treilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva, şi anume: «Vedeţi cât de curată şi de limpede este apa mea acum, dar de îndată ce ea se va tulbura, nu mai sunt bun de nimic, nu mai poate bea nimeni din ea, călătorul fuge de ea...»
Aşa e şi viaţa noastră cea sufletească. De îndată ce o tulbură păcatul, ea nu mai este bună de nimic. Ea devine urâtă şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor...
Trei păreri aveau cei trei călători şi toţi trei aveau dreptate.
Iată ce predică minunată ne poate oferi un izvor cu apa lui limpede şi curată.

GREUTATEA PACATELOR

Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un ţăran care nu prea venea la biserică. Oprindu-l, i-a spus
: – Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă ? Ai avut vreun necaz, pot să te ajut cu ceva ?
 – Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta şi …
– Vai, fiule, nu se poate să nu-ţi faci timp să vii în biserică, să aprinzi o lumânare şi să spui o rugăciune …!
 Dacă tu nu te gândeşti la Dumnezeu şi nu cauţi ajutorul Său, cum ai vrea să-ţi poarte El de grijă ? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poţi rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îţi dă sănătate, linişte şi spor în casă. Dacă îţi faci păcate, însă, mai meriţi tu ajutorul Său ?
 – Dar, părinte, ce păcate am eu ?  – zise omul cu nedumerire.
Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave ?
 – Fiule – i-a mai spus preotul – orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îţi strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar … ia adu-ţi aminte, ieri a plouat ?
 – Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.
 – Şi azi, de ce ai putut să ieşi din casă ?
 – E, părinte, pentru că de dimineaţă a ieşit soarele şi pământul s-a uscat repede.
– Păi, vezi, fiule ?
Anul trecut ţii minte când au fost inundaţiile ? A plouat trei zile în şir. Am mai putut noi să ieşim atunci din case ?
Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Aşa mică, ai impresia că nici nu-ţi poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauţi să le îndrepţi prin căinţă şi bunătate, prin rugăciune în Sfânta Biserică, atunci imediat apare dragostea Domnului, care aduce iar linişte sufletului, la fel ca şi căldura şi lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună şi curg unele după altele, când mii şi mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă , atunci nimic nu le mai poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale şi devenim tot mai răi şi mai egoişti. Intră în Biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te şi închină-te în faţa icoanelor şi, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor şi viaţa ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

 “Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului.” ( Avva Isaia )