Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

vineri, 18 septembrie 2015

PLĂTIŢI "IMPOZIT"?





Gheorghe şi Ion erau colegi de serviciu într-o fabrică. Amândoi erau căsătoriţi, aveau aceeaşi calificare şi luau amândoi acelaşi salariu. Gheorghe era un bun creştin, frecventa Sfânta Biserică şi ţinea cu toată familia Legea strămoşească aşa după cum îi învăţa preotul la biserică. Mai era şi un bun gospodar şi nu ducea lipsă de nimic.
Ion, în schimb, era certat cu Legea lui Dumnezeu şi nu voia să audă de biserică.
Într-o zi Ion îl întrebă nedumerit pe Gheorghe:
- Măi Gheorghiţă, cum reuşeşti tu de îţi ajunge salariul să creşti 5 copii şi, din câte am auzit, mai faci şi milostenii pe la săraci? Pentru că eu am acelaşi salariu ca şi tine, şi nu am decât 2 copii. Cum reuşeşti?
Credinciosul îi răspunde:
- Creştinii ortodocşi practicanţi sunt scutiţi de impozit.
Ion se uita mirat:
- Cum aşa!?
- Păi ia fii atent, câţi bani dai tu pe băutură într-o lună?
- Cam 150 de lei.
- Dar pe ţigări?
- Peste 300 de lei.
- Dar la jocurile de noroc cât dai?
- Păi uneori şi jumătate din salariu...
- Dar la cablu, ca să vezi emisiunile alea de noapte?
- Vreo 50…
- Păi vezi măi Ioane cât impozit plăteşti tu diavolului?… el îţi ia atâţia bani pe alcool, pe tutun, pe jocuri de noroc şi alte lucruri păcătoase. Mai bine împacă-te cu Dumnezeu, ţine Legea Lui, nu mai fi robul satanei, nu-i mai plăti impozit, şi-ai să vezi ce spor vei avea în casă, şi vei fi şi cu sufletul împăcat.


duminică, 13 septembrie 2015

Duminica să mergem la biserică



Erau doi cizmari. Unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi mergea la biserică în fiecare Duminică. Şi toate îi mergeau bine. Altul nu mergea la biserică, ci lucra şi Duminica, şi nu putea să se conducă nici pe sine. De aceea, invidiindu-l pe fratele său care îi era nesuferit, i-a zis cu mânie: „De unde şi cum te-ai îmbogăţit? Pentru că eu muncesc mai mult decât tine şi cu toate acestea am sărăcit”. Însă fratele său, ca să-l facă pe el să meargă la biserică, i-a zis: „Iată, eu merg întotdeauna la biserică şi, mergând, aflu aur aruncat pe cale; şi de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Dacă vei vrea ca să mergem împreună, orice vom găsi vom împărţi în jumătate”. Iar acela, crezând, a început a merge după dânsul; şi, mergând el la biserică totdeauna, i-a binecuvântat Dumnezeu şi s-a îmbogăţit.

După un timp i-a zis bunul său frate: „Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit un cuvânt de îndemn pentru Dumnezeu şi averea ta? Să mă crezi pe mine că nimic n-am găsit pe cale pentru că ţi se părea că eu după aur umblu. Dar, pentru că Dumnezeu a zis: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă”, pentru aceea ţi-am vorbit ţie. Deci, chiar de am şi minţit, iată că n-am greşit, fiindcă tu te-ai îmbogăţit”.

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 20-21)

Sfintii Zilei

Arhivă blog