Cu gândul la mulţi tineri din vremea noastră care aşteaptă totul pe de-a gata, dar şi cu gândul la părinţii care „din bunătatea rău- înţeleasă“ fac şi treaba copiilor (nelăsându-i pe aceştia să înveţe să se descurce singuri), consemnăm o splendidă istorioară: Un om a avut curiozitatea să vadă cum un fluture, de-abia metamorfozat din crisalidă, se căznea să-şi iasă din gogoaşă printr-o deschizătură mică. Timp de câteva ore nu s-a întâmplat nimic. Atunci omul, din BUNĂTATE, a luat o foarfecă şi a lărgit deschizătura, prin care fluturele a ieşit cu uşurinţă. Omul a vrut să-l vadă şi zburând, dar a trebuit să constate că noua fiinţă nu va putea niciodată să zboare şi că-şi va petrece tot restul vieţii târându-se prin preajmă. Şi a înţeles un fapt esenţial: Dumnezeu anume îi rânduise fluturelui o deschizătură mică, pentru ca, prin eforturile lui prelungite de a o lărgi, sevele din trup să fie împinse în aripi spre a le maturiza şi a le face apte de zbor. Şi iată cum, oferind totul pe de-a gata, bunătatea neînţeleaptă creează un handicapat. Şi a zis omul: „Am cerut de la Dumnezeu putere, iar El mi-a dat obstacole pe care să le trec. I-am cerut pricepere, iar El mi-a dat probleme pe care să le rezolv. I-am cerut iubire, iar El mi-a dat semeni nevoiaşi pe care să-i ajut. Nu mi-a dat Dumnezeu nimic din ce-am vrut, dar mi-a dat TOT ce mi-a trebuit.“
