Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 1 iunie 2016

Diavolul, vanatorul de suflete





Se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimitea prin sate să spună că a murit.

Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşază pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului.

duminică, 29 mai 2016

Un tanar l-a intrebat pe duhovnicul sau:





- As vrea sa cunosc cat mai multe despre credinta si religie. Am citit multe carti, dar nu stiu care sunt adevarate si care nu. Unele spun intr-un fel, celelalte altfel, eu ce sa mai cred ?
- Fiule, cea mai mare ispita este cea care iti incearca credinta cu tot felul de idei frumos spuse, dar golite de duh. Ti-ar placea ca cineva sa-ti daruiasca un mar tare frumos, dar cand vrei sa-l mananci sa vezi ca inauntru-i tot viermanos si stricat ? Ar mai fi marul acela bun de ceva ? Asa sunt si unele carti: tin mintea ocupata cu tot felul de idei, dar nu hranesc si sufletul.
Citeste cat mai mult, dar cauta sa fii asemenea albinelor, ce trec din floare in floare si culeg doar nectarul, nu si alte lucruri inutile. Culege si tu, la randul tau, nectarul cartilor, cauta ce-i folositor in ele si, de vei sti sa gasesti adevarul in carti, vei sti sa-l gasesti si in viata.
Mintea noastra judeca dupa cele lumesti si nici pe acestea nu-i in stare sa le cuprinda. Cele ceresti nu pot fi gasite astfel. Nu cauta cu mintea ceea ce trebuie sa cauti cu sufletul, fiindca cele ale sufletului numai cu sufletul le poti afla. Si tine minte: degeaba citesti despre credinta, daca nu traiesti in credinta!

Sfintii Zilei

Arhivă blog