CARUL INGHETAT

Într-o iarnă, câţiva oameni se căzneau în faţa unei case să pornească un car îngheţat. Unul izbea roţile cu un topor, dorind să îl mişte. Altul îl lovea cu un par, ca să spargă gheaţa. Dar roţile mai mult se stricau decât se dezgheţau. Atunci ieşi un om din casă cu o găleată cu apă caldă. O turnă peste roţi şi roţile îndată se dezgheţară şi carul porni la drum.

Ce uşor!

 

Aşa să procedăm şi cu un om păcătos, cu inima îngheţată, care încă nu a aflat calea cea sfântă a credinţei. Îl putem porni pe drumul mântuirii mai degrabă cu iubirea cea dulce a Evangheliei şi cu răbdare, decât cu mustrări şi vorbe aspre, cu jigniri sau cu parul.

Doi oameni.

Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.

Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
– Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
– „Tu vecine, eşti mai bun ca mine
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.