Expozitia

Într-o zi, la o expoziţie de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: "Iisus Hristos bătând la uşă".

Toţi cei de faţă îl felicitară pe pictor lăudându-i, pe lângă arta cu care era făcut tabloul, şi mireasma de credinţă ce se desprindea din el.

Numai unul din privitori găsi tabloului o greşeală. Şi zise:

- Vedeţi uşa? Ea are o greşeală, care sare în ochi...

Ceilalţi întrebară:

- Ce greşeală?

Acela zise:

- Clanţa uşii nu are mâner pe dinafară.

Atunci toţi priviră mai atent, ca să vadă greşeala. Şi aşa era.
Atunci pictorul răspunse:
- Nu, nu e o greşeală. Intenţionat n-am vrut să-i pun mâner pe dinafară.
Toţi se mirară şi întrebară de ce.

Pictorul urmă.

- Iată de ce: Domnul Hristos doar bate la uşa inimii noastre, El nu deschide, nu forţează. Aşa că nu e nevoie de mâner decât pe dinăuntru. Fiecare este slobod a deschide sau nu uşa, când aude pe Hristos bătând... Aceasta-i lămurirea...

Toţi cei de faţă rămaseră pe deplin mulţumiţi şi încântaţi de mesajul pictorului. 

Preotul si milostenia

Era odată un preot foarte cunoscut pentru milostenia sa. Într-o zi de iarnă, un boier bogat se duse să-i facă o vizită. Intrând în casă, boierul rămase uimit de ceea ce văzu în camera de primire a preotului. Mobila era foarte simplă şi puţină de tot, iar pereţii erau spoiţi cu var şi fără tablouri sau covoare.

- Părinte, îl întrebă boierul, ce e sărăcia aceasta din odaie?

- Prietene, îi răspunse preotul, când intru iarna în casă, pereţii nu mi se plâng niciodată că nu au podoabe pe ei sau că le e frig. Săracii însă, care intră pe poarta casei mele, primesc totdeauna câte o mâncare călduţa şi câte o hăinuţă, care îi poate apăra de frig.