Regele credincios

 

Un rege credincios i-a întrebat odată pe trei învăţaţi din ţara lui care este cea mai mare nenorocire din lumea aceasta. Unul dintre ei a zis ca bătrâneţea este cea mai mare nenorocire, altul că boala şi sărăcia. Al treilea învăţat a grăit tare şi răspicat: Cea mai mare nenorocire este să ai moartea în faţă şi să ştii că ţi-ai cheltuit viaţa în ticăloşii şi păcate, că eşti nepregătit, eşti nespovedit, neîmpărtăşit, că nu ai ţinut post, n-ai mers în fiecare duminică la Sfânta Biserică, nu te-ai rugat, n-ai făcut fapte bune. Aceasta-i cea mai mare nenorocire. Da, tu ai dreptate! a zis regele.

ADEVĂRUL

     Un tânăr, crescut de mama lui în căile adevărului, pornind deacasă

să-şi caute un loc în lume, primi de la ea sfatul acesta:

„Grăieşte adevărul în orice împrejurare şi păstrează-ţi pacea

sufletului...”

Luând cu sine câteva lucruri şi o sumă de bani, tânărul porni la

drum. Mergând prin nişte locuri neumblate, iată îi ieşiră înainte nişte

tâlhari. Unul din ei îi zise:

- „Ce bani ai la tine?” Plin de tăria păcii şi aducându-şi aminte de

sfatul mamei, tânărul scoase liniştit punga din buzunar şi întinzând-o

tâlharului, îi spuse ce bani se aflau în ea. Văzând pacea lui, tâlharul se

tulbură şi îl întrebă :

- „Cine eşti tu şi cine ţi-a dat putere şi linişte?” Tânărul, plin de

pace îi răspunse:

- „Mă supun făgăduielii ce-am făcut mamei de a spune adevărul

şi de a-mi păstra pacea...”

- „Dar pe ea cine a învăţat-o acestea?” întrebă din nou tâlharul.

Foarte simplu, tânărul îi răspunse:

- „Domnul Hristos, Căruia slujim amândoi...”

Atâta de atins fu în suflet tâlharul, încât îi dădu înapoi punga şi-i

zise:

- „Du-mă, te rog, şi pe mine, pe drumul acesta...”

Tâlharul acela a ajuns, pe urmă, unul din cei mai mari credincioşi

din vremea aceea.