Părintele Ioan Istrati -
Acum trei ani, ne cheamă o doamnă foarte distinsă (pe mine și pe încă un preot) să facem Sfântul Maslu tatălui ei. O casă cu mobilă de mahon impecabilă, sculpturi vechi de lemn...
Bătrânul e la pat, sub o plapumă, o mână de om, se chinuie cu dureri mari. Urlă, plânge.
- Nu poate muri, părinte! zice fiica.
Începem Sfântul Maslu, 7 rugăciuni de sfințire, 7 Apostole, 7 Evanghelii, 7 rugăciuni mari. Omul geme de durere la fiecare ungere. Parcă îl arde untdelemnul sfințit. Terminăm după o oră, sfârșiți.
Doamna ne face câte o cafea, pe care ne-o servește dintr-un set islamic aurit.
Întreb:
- Doamnă, tatăl de când nu s-a spovedit?
- Păi, părinte, cred că niciodată. Știți? Tata a fost director mare în securitate, șef de penitenciar, nu le-avea el cu de astea…
- Cu de astea? zic eu iritat. "De astea" nu poate muri și se chinuie cumplit! Dumnezeu și el știu de ce nenorociri a fost părtaș în pușcărie...
Îl spovedesc. Omul e vădit jenat, icnește de durere, poate încă vorbi. Se bâlbâie. Într-un sfârșit, începe: în anii '60, când era director de închisoare, l-a bătut până la leșin pe un preot bătrân și l-a tras de barbă pe culoarele închisorii.
- De ce? întreb eu.
- Pentru că făcea slujbe în celulă și toți deținuții ascultau în genunchi.
Mă cutremur:
- Rugați-vă să nu muriți! Să suferiți aici oricâtă durere, decât să vă duceți în fundul iadului!
Omul prinde a plânge amar. Îmi pare rău, părinte!
- Să plângeți mereu, câte fire de păr avea în barbă părintele ăla, atâtea lacrimi să vărsați!
Torționarul îmi sărută mâna și mi-o umple de lacrimi. În acest gest, văd marea răsplată a Lui Dumnezeu pentru preotul bătut, zdrobit, târât de barbă ca o cârpă pe holurile stabilimentului drăcesc. Simt o picătură din durerea lui.
Nu m-a mai sunat doamna.
După o săptămână, mă sună că a murit bătrânul, ținând în mână o cruce de lemn.
Cât de infinită e răbdarea Lui Dumnezeu!
Dumnezeu să-l ierte!
(Părintele Ioan Istrati)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.