COVORUL ROȘU

O femeie foarte nevoiașă, trăia într-o mare sărăcie împreună cu nepoata sa foarte bolnavă.
Starea copilei se înrăutățea pe zi ce trecea nemaiavând medicamente dar nici bani să cumpere altele.
Cu multă durere în suflet, bunica, hotărî să o lase singură pe nepoțica ei și să meargă la oraș să caute ajutor. La singurul spital public din regiune i s-a spus că medicii nu se pot deplasa la domiciliu şi că ea trebuie să o aducă pe fată pentru a o examina. Era disperată pentru că ştia că nepoata ei, nici măcar nu se putea ridica din pat. A plecat şi trecând pe lângă o biserică, hotărî să intre.
Câteva doamne stăteau în genunchi spunându-şi rugăciunile. Îngenunche şi ea. A auzit rugăciunile acelor femei şi când a avut ocazia a spus şi ea cu voce tare :
-- Bună, Doamne, sunt eu, Maria! Uite Doamne, nepoata mea este foarte bolnavă. Eu aş vrea să mergi la ea şi să o vindeci. Te rog Doamne, notează adresa!
Doamnele erau foarte surprinse de asemenea rugăciune şi continuau să asculte.
--Este foarte ușor, zise ea, doar trebuie să urmezi un drum de piatră şi după ce treci un râu cu un pod, trebuie să mergi pe o cărare de pământ. Treci de magazinul de cadouri. Casa mea este ultima colibă din aia, mai dărăpănată.
Celelalte doamne erau foarte atente la această rugăciune și se abțineau să nu râdă.
Ea continuă :
-- Uite Doamne, uşa este încuiată, dar cheia se află sub covorul roșu de la intrare. Te rog, Doamne, tratează-mi nepoțica. Mulțumesc.
Şi când toate acele doamne credeau că a terminat, Maria mai adăugă :
-- Ah, Doamne, te rog, nu uita să pui cheia la loc sub covor că dacă nu, nu voi putea intra în casă. Mulțumesc, mulțumesc mult Doamne!
După ce doamna Maria plecă, celelalte doamne începu să murmure spunând :
-- Cât de deplorabil este să vezi persoane care nici măcar nu știu cum să se roage! ! !
Când doamna Maria a ajuns acasă nu mai putea de bucurie văzându-şi nepoțica stând pe podea și jucându-se cu păpușile.
-- Deja te-ai ridicat din pat ! strigă ea.
Şi copila privind-o cu seninătate, i-a spus :
Un medic a fost aici, bunico! Mi-a dat un sărut pe frunte și mi-a zis că o să mă fac bine. El era aşa de frumos bunico. Hainele Lui erau aşa de albe și părea că strălucesc.
-- A, mi-a mai spus să-ți zic că a fost uşor să găsească casa noastră şi că a lăsat cheile sub covor aşa cum tu i-ai cerut.

MORALA : DUMNEZEU NU VREA CUVINTE FRUMOASE, EL VREA CUVINTE SINCERE !!!
Sursa : Mantuirea sufletului

GRADINA SUFLETULUI

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară?
- Nu, părinte, trebuie să le ud ........
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni ......
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia ......
Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi.
Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare dragostei dumnezeieşti.
Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi
lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.
Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.
"Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )