Iertare si uitare

Un satean i-a spus intr-o zi vecinului sau:

- In zadar incerc sa dobandesc pacea, iertand pe cei care mi-au facut rau.

Vecinul i-a raspuns:

- Daca nu primesti pacea iertand, inseamna ca nu ai iertat.

- Ba da - eu am iertat mereu, dar n-am fost partas pacii, a grait sateanul.

- Vecine, repet: iertarea astfel data, fara indoiala ca n-a fost buna.

- Ce-i lipseste?, a zis sateanul.

- Adeseori, iarna, soarele bate in plin. Lumina lui e stralucitoare, dar el nu poate incalzi. Ii lipseste caldura. Stai sub stralucirea lui si ingheti. Tot asemenea, iubite vecine, este si cu iertarea. Ca ea sa aduca in suflet pacea pe care o doresti, ii trebuie caldura uitarii. Daca iertam fara sa uitam, aceasta iertare nu este iertare. Este o simpla vorba. .... Numai uitand, iertam cu adevarat, a marturisit vecinul.

Lasă pe Dumnezeu să judece!…pilde

Într-o zi, a venit la o sfântă mănăstire, Isac Tebeul, care locuia departe, în pustia Tebaidei, și aflând că un ucenic păcătuise de mai multe ori, l-a osândit. După judecată s-a întors în sihăstria sa. Când s-a apropiat de chilie, a văzut cu uimire cum înaintea ușii stă un tânăr, strălucitor ca soarele, cu o sabie în mână. -Cine ești – a întrebat bătrânul – și ce poftești de la mine? -Sunt Arhanghelul Mihail, a răspuns tânărul. Nu te las să intri înăuntru. -Din ce pricină, Mărite Arhanghel? Și a răspuns îngerul: -Dumnezeu m-a trimis aici, zicând: Întreabă-l pe Isac ce poruncește să fac cu fratele lui pe care l-a judecat și l-a osândit? Bătrânul s-a rușinat îndată și, căindu-se, a zis: -Am greșit, iartă-mă! Îngerul a răspuns: -Scoală-te, Dumnezeu te-a iertat. Păzește-te, de acum înainte, să nu judeci pe cineva mai înainte de a-l fi judecat Dumnezeu. Ce aprigi suntem când judecăm pe alții și cu câtă iuțeală suntem gata să osândim și să dăm verdicte! De-am fi mai aspri cu noi înșine și blânzi și înțelegători cu ceilalți!