Pentru spovedanie

Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă (gânduri urâte) şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrânii cei mari, se ducea la ei, ca să le spună, dar, când ajungea la dânşii, se ruşina să-şi mărturisească gândurile. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:

– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus şi, când ajungi la mine, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?

– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun.

Şi povestindu-i bătrânului gândurile lui, îndată s-a uşurat.

Iar bătrânul îi spuse:

- Nu te tulbura, fiule, ci oricând vine gândul acesta, spune: „Nu e treaba mea; hula ta asupra ta, Satano”. Căci fapta aceasta, fiule, n-o doreşte sufletul tău. Şi orice faptă, pe care sufletul n-o doreşte, este trecătoare.

Atunci fratele se duse vindecat.

Să nu ne ruşinăm nici noi, fraţilor, când mergem la spovedanie, ci să spunem duhovnicului tot ce ne frământă, toate gândurile urâte, care nu ne dau pace, şi astfel vom afla uşurare.

Un pustnic bătrân

Un pustnic bătrân s-a dus odată într-o cetate să-şi vândă vasele pe care le făcea singur şi din întâmplare s-a aşezat la poarta unui om bogat care trăgea să moară. Şezând el acolo a avut o vedenie. Vedea nişte bărbaţi negri, foarte îngrozitori la vedere, călări pe cai negri. Aveau în mâinile lor nişte scuturi şi săbii de foc. Când au ajuns la poartă au lăsat caii afară, iar ei au intrat înăuntru şi când i-a văzut bolnavul a strigat cu glas mare: „Doamne miluieşte-mă şi-mi ajută!”. Ei i-au zis lui: „Acum când a apus soarele, ţi-ai adus aminte de Dumnezeu! Pentru ce când strălucea ziua nu L-ai căutat pe El? Acum nu mai ai nicio mângâiere şi nici o nădejde de mântuire”. Aşa zicând ei, i-au smuls sufletul cu sila şi s-au dus.
Vai de sufletul pe care-l apucă moartea nepregătit şi fără Dumnezeu! Vai de cei ce trăiesc necununaţi, de cei ce înjură, de cei ce dau diavolului, de toţi cei ce fug de biserică, de credinţă şi de rugăciune. Vai de ce pe care-i apucă ceasul morţii gârboviţi de păcate, căci se vor pierde pe veci. Singura scăpare a păcătoşilor este Iisus Mântuitorul, învăţătura Lui şi morala Lui creştină .

                                         Parintele Visarion Iugulescu