DOAMNE, SĂ MOARĂ CAPRA VECINULUI!

   Se spune ca pe vremea cand Dumnezeu se plimba pe pamant, si mergea El din sat in sat, a ajuns intr-o asezare romaneasca, unde a fost gazduit de un om. Omul acesta o ducea destul de bune si era fericit. Dumnezeu a văzut insa, ca omul la care gazduise, se uita mereu cu invidie in curtea vecinului sau, care avea o capra, o mulgea si lua mereu lapte, facea branza, mai vindea si iezi... adica, o ducea mult mai bine ca vecinul sau. Si i-a povestit omul nostru lui Dumnezeu, ca era o vreme cand avea si el o capra, dar ca aceasta capra murise de curand si nu mai putea avea parte, de cele de care se bucura vecinul sau. Atunci, Dumnezeu i-a spus asa: Omule, Eu, Cel pe care ai binevoit sa-l gazduiesti, sunt Dumnezeu, asa ca, cere-mi orice, si iti voi da. Iar romanul a zis: DOAMNE, SA MOARA CAPRA VECINULUI! Prea Sfinte cuvintele Lui Iisus Hristos: “Nu ştiţi ce cereţi” (Marcu 10:10). Se intampla asta la tot pasul, si-n tot timpul, ca omul sa ceara de la Dumnezeu, nu ceea ce-i trebuie lui, ci ceea ce-i face rau aproapelui său, bucurandu-se de raul aproapelui sau. Asadar, daca vecinul tau inca mai are o capra careia nu i-ai pus gand rau, lasa-l pe el si capra lui, si ia aminte ca poate ai altceva mai bun de cerut de la Dumnezeu”.
   Bucuria mea, un crestin ortodox adevarat, traitor, se bucura cu cei care care se bucura si plange cu cei care plang. Amin si Aliluia!
            Preot Ioan 🛎.

Zâmbetul ceresc

        Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii. - Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd... - Ia numi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos? - Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! - Chiar Îl vezi pe Hristos? - Da, Îl văd! - Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată? - Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! - Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?
    Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.