Trufașul ateu

Într-o zi, un trufaș zice unui credincios:
- Ce, sunt copil, să mă tem de Dumnezeu, eu sunt ateu?!
Credinciosul îi răspunde:
- Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei.
- A trecut o bucată de vreme și iată-l pe trufaș venind la cel credincios:
- M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până voi muri. Și acum, m-a luat cu ciomagul și m-a alungat.
- Cel credincios i-a răspuns:
- Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul dumitale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu și, auzindu-te, ba azi, ba mâine, și-a zis și el: ”Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aș teme eu de tata?”
- Și de aceea te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e numai feciorul, ci mai ales dumneata.
- Trufașul a pus capul în pământ și n-a mai zis nimic.

HAINA RUPTĂ

Un ostas l-a intrebat odata pe avva (parintele) Mios daca Dumnezeu primeste pocainta omului. Iar avva, dupa ce l-a intarit cu cuvinte de folos, i-a zis:
 - Spune-mi, dragule, daca ti se rupe haina, o arunci? Acela i-a raspuns:
- Nu, ci o cos si continui sa o port.
Atunci parintele i-a spus:
 - Aşadar, daca tie iti pare rau pentru haina ta, lui Dumnezeu nu-I va parea rau pentru faptura Sa? Asa era atunci: oamenii isi carpeau hainele rupte. Astazi, insa, cei mai multi oameni nu-si mai cos haina trupului, dar nici pe cea a sufletului, nu le mai pare rau de hainele lor. Doar Dumnezeu a ramas consecvent: Ii pare rau pentru fiecare faptura a Sa, "zdrentuita de pacate" si se jetfeste mereu pentru ea.
"Veniti sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, ca zapada le voi albi, si de vor fi ca purpura, ca lana alba le voi face. De veti vrea si de Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca. Iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, atunci sabia va va manca, caci gura Domnului graieste" (Isaia 1:18-20).