Lumânarea se topește luminând…

Un prieten mă cam mustra zilele trecute, spunând că prea îmi las viața să se topească în munca ce o fac.

– O, dragul meu! I-am răspuns. Eu îți dau toată dreptatea, dar mai întâi, te rog să aprinzi lumânarea aceasta!

– Foarte bine, iată, am aprins-o. Și ce vrei să spui cu acest lucru?

– Vreau să te rog să nu lași lumânarea să se topească. Uite, lumânarea se topește și asta-i o pagubă mare.

– Apoi, dragul meu, așa e și cu noi, cei care am fost puși să lucrăm în ogorul Domnului. Lumânarea trebuie pusă în sfeșnic și aprinsă, ca să lumineze tuturor (Matei 5, 15); dar, făcând acest lucru, ea se topește, căci unde s-a mai văzut vreo lumânare aprinsă care ar strânge seu și grăsime? Sau unde s-a mai văzut o sare ce nu se topește după ce s-a băgat în bucate (Matei 5, 13)?

O lumânare poate fi cât de mare și mândră, dacă nu arde și nu luminează, care este folosul ei?
Lumânarea se topește luminând…

Preot Iosif Trifa

Sfantul Nectarie

În pustiita lume, cu doruri prea deşarte, 
A înflorit în taină un iubitor de carte, 
Ce-a vrut ca tot ce-nvaţă, în adevăr să fie, 
Gând transformat în faptă, exemplu cu tărie. 

Dârzenia-i e blândă, el are darul milei, 
Pe oameni îi ajută şi-aşteaptă geana Zilei; 
Trăieşte-n veşnicie, deşi este în lume, 
Cinsteşte-n toate cele al Domnului Sfânt nume. 

Îi străluceşte chipul, îi străluceşte viața, 
În orice loc slujeşte, fapta îi e măreaţă; 
Cuvântul lui alină, ruga - vindecătoare, 
Răbdarea lui sporește în orice-mprejurare! 

Cu ochiul înspre moarte, ca punte înspre viaţă, 
Păşeşte, Sfânt Episcop, fără să se oprească, 
Păşeşte înspre inimi amarnic zăvorâte, 
Pentru a le deschide în sfinte doruri, mute... 

Moaştele-nmiresmate le-mparţi între biserici, 
Dorind s-ajuţi pe oameni pierduţi în întuneric; 
Reverşi minuni nespuse, cu har de la Stăpânul, 
Nealinat nu pleacă, de la tine, niciunul! 

Îţi mulţumim, Părinte, pentru oblăduire, 
Picură har din ceruri, prin a ta mijlocire! 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova