Doi oameni

Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
- ?Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus?.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
- "Tu vecine, eşti mai bun ca mine??
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

Dar mai înainte?

Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu: 

- "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu." 

Atunci, credinciosul "îi zise: 

- "Numără, te rog, până la trei." Acela zise: 

- "Unu-doi-trei?"

- ?Nu, nu aşa." 

- "Dar cum?" 

- "Începe cu numărul de dinainte de unu." 

- "Nu, se poate." 

Credinciosul îi spuse atunci: 

- "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde." —