RĂZBUNAREA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



《 – Părinte, mi-a spus cumnatul că a văzut cum soacra îmi face farmece şi vreau să mă duc la vrăjitoare, să îi fac şi eu ei. Dar îmi e teamă că o să mă opriţi de la împărtăşanie. Aşa că am venit să îmi spuneţi cum să mă răzbun.

- Cum te învaţă Scriptura.
- Dar eu nu am citit Scriptura. Nu ştiu să mă răzbun. Nu ştiu decât că vreau răzbunare.
- Ştii care e cea mai serioasă răzbunare? Să moară soacra.
- Cum aşa.
- Da, să moară soacra, să nu mai rămână această făptură pe faţa pământului. Să ai o altă soacră.
- Vreţi să mă mărit cu altcineva?
- Doamne fereşte. Vreau să se schimbe soacra ta atât de mult încât să nu mai semene cu cea de acum. Vreau să nu mai fie atât de rea. Dacă te vei ruga mult pentru ea, poate că Dumnezeu o va schimba. Şi va fi un alt om. Femeia a făcut cum i-a zis duhovnicul. O dureau genunchii de câte metanii făcea pentru soacra ei. Supărarea îi trecuse, însă soacra nu dădea nici un semn de schimbare.
Dar, după câteva luni, a primit o scrisoare de la ea: „Nora mea, îmi este ruşine să îmi cer iertare faţă către faţă. Mult rău ţi-am făcut până acum, mult am încercat să te despart de fiul meu. Dar am obosit să mă lupt cu tine. Viaţa mea trece, mă apropii de sfârşit, şi nu am parte de liniştea de care ai tu, deşi m-am luptat să te distrug în fel şi chip. Acum îmi cer iertare doar prin scris. Când voi avea putere, o să vin la voi să stăm mai mult de vorbă. Răbdarea ta m-a biruit. Iartă-mă…”》

Un frate, supărat fiind de cineva, s-a dus la un bătrân la chilie şi i-a zis: „Părinte, un frate m-a necăjit şi mă supără dracul, ca să-i răsplătesc şi eu lui”. Zis-a lui bătrânul: „Ascultă-mă, fiule, şi mergi la chilia ta şi linişteşte-te, rugându-te lui Dumnezeu cu dinadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptăţit, şi degrabă te vei izbăvi de patimă”. Deci a făcut fratele precum l-a sfătuit bătrânul. Şi într-o săptămână a şters Dumnezeu iuţimea de la dânsul, pentru nevoinţa la care s-a silit pe sine şi pentru ascultarea pe care a arătat-o către bătrânul. (24-385)
(Din Patericul mirenilor)

Pildă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



    „ Un tânăr atras de puterea înfricoşătoare a relei obişnuinţe cădea des în păcate grele. Dar nu lăsa lupta. După fiecare cădere a sa vărsa lacrimi fierbinţi şi se ruga lui Dumnezeu cu cuvinte îndurerate:
- Doamne, mântuieşte-mâ şi de vreau şi de nu vreau. Eu, din pământ fiind, sunt uşor de tras în mlaştina păcatului. Tu ai însă puterea să mă împiedici. Nu e nici o minune dacă vei milui pe cel drept, nici de vei mântui pe cel îmbunătăţit, căci aceştia sunt vrednici, ci mie păcătosului arată-mi, Doamne, mila şi iubirea Ta de oameni, şi mântuieşte-mă prin minune. Căci cu toată necurăţia mea, numai către Tine găsesc scăpare eu, nefericitul.
Acestea le zicea cu frângere de inimă tânărul, şi când era stăpânit de patimă, şi când era liniştit. Odată, când iarăşi fusese biruit de patimă, după împotrivirea nefolositoare, a îngenuncheat întristat şi a repetat aceleaşi vorbe, vărsând râu de lacrimi. Neîncetata lui nădejde în dumnezeiasca milostivire 1-a întărâtat pe diavol. S-a arătat înaintea lui în întreaga sa mânie şi i-a strigat:
- Prostule, nu te ruşinezi când cu astfel de buze îndrăzneşti să te rogi şi să iei în gura ta numele lui Dumnezeu? Află o dată pentru totdeauna că pentru tine nu este mântuire!
Curajosul luptător nu s-a înfricoşat şi nici nădejdea nu şi-a pierdut-o, precum aştepta diavolul.
- Află şi tu, i-a răspuns cu curaj, că această chilie este ca la fierărie. Un fier îl dai şi altul îl iei înapoi. Nu voi înceta să lupt prin pocăinţă şi prin rugăciune până te vei plictisi să mă ispiteşti cu păcatele.
- Aşa deci, a strigat diavolul, de acum înainte voi înceta să te mai războiesc, ca să nu-ţi crească cununile răbdării.
Şi s-a făcut nevăzut. Din acea clipă a încetat războiul, acela însă nici o clipă nu a încetat să se îngrijească de sine şi să-şi plângă greşelile.”126