ZAVISTIA - CEA MAI GREA FORMĂ DE MÂNIE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

"Zavistia-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toti dracii. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos (zavistie)? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu tine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile.

S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. "Uite, cutare a murit, si pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, si n-a vrut s-o ierte".

Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia,si de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana."

                                                                                                                  (Părintele Cleopa)

Cărămida...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

  Un tânăr, care era un om de bază în firma sa, conducea noul său Jaguar cu destulă viteză, într-o regiune ce nu avea un renume prea bun.
Era atent ca nu cumva vreun copilaș să-i iasă brusc în față dintre mașinile parcate. La un moment dat, crezând că a văzut ceva mișcându-se, a încetinit. Dar în loc să vadă vreun copilaș, o cărămidă a lovit cu putere ușa laterală a Jaguarului său. A frânat brusc și dând înapoi, s-a îndreptat spre direcția din care fusese aruncată cărămida.
Vădit înfuriat, a sărit din mașina sa și a prins un băiețel care se găsea în apropiere. L-a îmbrâncit și lipindu-l cu spatele de o mașină parcată, a țipat la el:
„De ce ai făcut asta? Și cine ești tu? Cine te crezi? Asta e o mașină nouă și cărămida pe care ai aruncat-o i-a făcut o pagubă serioasă. De ce ai făcut-o?”.
Băiatul, ca să se apere, i-a spus: „Vă rog, domnule, vă rog!!! Cer iertare, dar nu am știut ce altceva să fac… Am aruncat cărămida fiindcă nimeni nu oprea”.
Cu lacrimile curgându-i pe obraji, băiețelul a arătat spre locul aflat în spatele unei mașini parcate. „Este fratele meu. Căruciorul lui pentru invalizi s-a răsturnat pe trotuar, iar el a căzut din cărucior. Însă eu nu pot să-l ridic”.
Băiețelul l-a rugat pe tânăr: „Ați putea să mă ajutați, vă rog, să-l pun înapoi în scaunul său? Este lovit și este prea greu ca să-l ridic singur”.
Șoferul a rămas ca trăznit… A încercat să-și revină, apoi l-a ridicat repede pe
băiatul invalid în căruciorul său, după care a luat un șervețel și a curățat rănile băiatului. Dintr-o privire și-a dat seama că rănile erau doar la suprafață și că aveau să se vindece repede.
„Vă mulțumesc!…Dumnezeu să vă binecuvinteze!” a spus plin de recunoștință băiețelul .
Șoferul, tulburat, il privea pe băiat cum împingea căruciorul cu fratele său pe
trotuar, mergând spre casă.
Dupa un timp, s-a întors la Jaguarul său . Paguba pricinuită mașinii nu era mică, dar tânărul niciodată nu a dus mașina la reparat. A lăsat-o asa special ca să-i aducă aminte de următorul mesaj: „Să nu-ți trăiești viața atât de repede, încât să-l silești pe celălalt să-ți arunce o cărămidă, ca să-ți atragă atenția”.
Dumnezeu șoptește în sufletele noastre și vorbește inimilor noastre. Uneori, când nu avem timp să-L ascultăm, ne aruncă cu câte o cărămidă…
Și atunci rămâne la alegerea noastră dacă să ascultăm sau nu…