PÂNZA DE PAIANJEN.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

       Se spune că odată o femeie a fost urmărită prin pădure de niște infractori care voiau să o jefuiască. Femeia a intrat într-o peșteră, pe care a găsit-o în calea ei, cu speranța de a se ascunde și a nu fi găsită. 

Infractorii o căutau prin preajma peșterii iar ea le auzea vocile și pașii. Era extrem de îngrijorată pentru viața ei. Cu putinele forțe pe care le mai avea și cu multă disperare, începu să se roage către Divinitate. 

„Dumnezeule atotputernic, pune-i pe îngerii tăi să coboare și să acopere intrarea, ca să nu mă găsească și să mă omoare”.

În acel moment, îi auzi pe bărbați apropiindu-se de peștera în care se afla și văzu apariția unui păianjen mic.

Micul păianjen a început să țese o pânză la intrare. 

Femeia privea cu respirația tăiată și începu o altă rugăciune, de data aceasta mai îngrijorată:

- „Doamne, ți-am cerut îngeri, nu un păianjen”.

Și a continuat: „Doamne, te rog, cu mâna ta puternică pune un zid puternic la intrare, astfel încât oamenii să nu poată intra și să mă omoare”.

Deschise ochii, așteptându-se să vadă un  perete de piatră blocând intrarea, dar tot ce putu vedea era  micul păianjen care se învârtea pe pânză.

Infractorii ajunseseră atât de aproape de gura peșterii, iar femeia, se simțea deja pierdută, și își aștepta moartea.

Când răufăcătorii se aflau în fața peșterii, păianjenul acoperise deja întreaga intrare. Apoi, ea ghemuită într-un colț cu capul acoperit de brațe auzi conversația:

- Să verificăm și în această peșteră.

-Nu. Inutil, răspunse unul dintre ei.

-Uite, există o pânză de păianjen! Este imposibil să fi intrat în această peșteră fără să o rupă. Să continuăm și să mergem mai departe.

REFLECŢIE:

Cerem lucruri care din perspectiva noastră umană sunt ceea ce avem nevoie, dar Dumnezeu ne dă acele lucruri mărunte care pot deveni mari, și pot face diferența.

Uneori cerem ca zidurile să fie în siguranță, dar Dumnezeu ne cere în schimb să avem încredere în El, să lăsăm puterea Lui să se manifeste și să facă, ca o pânză de păianjen să ne ofere aceeași protecție ca un zid.

Dacă ați cerut un zid și tot ce vedeți este o pânză de păianjen, amintiți-vă că Dumnezeu știe de ce avem nevoie cu adevărat.

Divinitatea niciodată nu greșește, El știe de ce avem nevoie și ce este mai bine pentru noi ... El permite să se facă Voia Sa și nu a noastră.

Ai încredere în planul Său, și nu te teme de nimic Om minunat, care ești parte din Creația Lui.

Cei patru Magi

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitorul. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitorul, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitorul, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.