Smerenia corăbierului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune că, odată, călătorea pe mare un om cu o corabie. Dar nu a pornit el bine corabia, că s-a şi pornit o furtună năprasnică.
Speriat, omul a început a se ruga aşa lui Dumnezeu: ,,Doamne, ştii că datorită păcatelor mele s-a pornit furtuna aceasta, dar Te rog să o opreşti pentru că soţia mea este rău bolnavă, copiii sunt încă mici şi nu are cine să le poarte de grijă!”, iar Domnul, ascultându-i rugăciunea, a oprit furtuna.

Peste cinci ani de zile, acelaşi om călătorea pe mare, tot cu o corabie, şi iar s-a pornit furtuna, insă una şi mai mare ca cea de cu cinci ani în urmă.

Omul înspăimântat iar s-a rugat lui Dumnezeu zicând: ,,Doamne ştiu că şi furtuna aceasta s-a pornit tot pentru păcatele mele, dar Te rog să o opreşti fiindcă cei care sunt pe corabie cu mine, sunt nevinovaţi!”, iar Dumnezeu din cer atunci i-a răspuns: ,,O, dacă ai ştii câte perechi de opinci am rupt ca să vă adun pe toţi la un loc!...”.

Aşadar, lucru plăcut a fost lui Dumnezeu smerenia corăbierului, socotindu-se pe el vinovat şi pe ceilalţi nevinovaţi.

Am mai putea spune şi aşa: ,,O, dacă am ştii noi câte perechi de opinci nu rupe Dumnezeu ca să ne adune în fiecare Duminică în Sfânta Sa Biserică, la Sfânta Liturghie, la Spovedanie şi Împărtăşanie, la rugăciune şi celelalte fapte bune, I-am mulţumi şi L-am slăvi neîncetat.

NU UITA DE MIERE!*

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!*

            Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a V-a alergau prin sală gălăgioşi, dar şi emoţionaţi.La ora 16 fix aveau testare la Religie. Când a intrat profesoara, tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical.
„Aş vrea să răspundeţi cu cuvintele voastre, simple, la două întrebări:

1. Cine este Dumnezeu?;

2. Cum ştiţi că Dumnezeu există dacă nimeni nu l-a văzut?.

În 20 de minute toţi copiii au finalizat lucrarea.

Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări, erau repetitive. Cuvintele parcă erau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru”; „a făcut Pământul…, marea şi tot ce există”; ...Dar a treizecea? E lucrarea lui Ernestino. Un pici blond mărunțel. „Vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei”.Copilul vine şovăielnic. Se temea de o umilinţă în faţa colegilor. Lacrimile îi inundă obrajii. Invăţătoarea îl încurajează. Elevul începe citirea sughiţând:

„Dumnezeu este ca şi mierea pe care mama o pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd mierea în ceaşcă, dar dacă mama nu o pune, simt imediat că lipseşte! Aşa este şi Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem, dacă El nu este în viaţa noastră, viaţa este amară şi nu are gust”.

Sala a explodat în aplauze.Profesoara i-a mulţumit lui Ernestino şi a completat:

„Vedeţi copii, ceea ce face din noi înţelepţi nu e să cunoşti multe lucruri. Ci să fim simpli dar să ştim că Dumnezeu face parte din viaţa noastră”.

Filosofii se chinuie să-L definească pe Dumnezeu cu idei. Pictorii îl scot din minte şi-L aştern colorat pe pânze. Preotii îl scot din suflet şi-L clădesc în cuvinte... Iar noi muritorii, tot nu înţelegem…
Dumnezeu nu e un concept greoi. E simplu ca şi cămaşa lui Hristos. E respirabil ca şi aerul proaspăt de ianuarie. E dulce ca şi mierea!

Numai că nu poţi să ştii toate astea decât dacă l-ai gustat mai întîi!

Vrei să trăieşti frumos, să trăieşti înţelept?

 
NU UITA SĂ PUI "MIERE" ÎN VIAŢA TA!