Iordanul, martorul tăcut,
Slăvea prin unda apei lui
Pe Fiul Celui nevăzut
Şi pe Hristosul Domnului.
Ioan, al cerului trimis,
Cu umilința unui miel,
Primea senin, cum era scris,
Pe Mesia Emanuel.
Şi-acum Se-afundă în Iordan
Fiul născut în Betleem
Sub brațul drept al lui Ioan
Ca martor faptului ceresc.
"Acesta este Fiul Meu iubit
În care am binevoit, pe Acesta ascultați-L"
Striga din ceruri Dumnezeu
Cel mai presus de orice stea.
Ne-ajută Doamne, ascultând
Cuvântul Tău cel minunat
Să fim ca Fiul Tău cel blând
Care-n Iordan s-a botezat!
Cum Tu, Iisuse ai împlinit
Porunca Tatălui ceresc
Cu gândul cel mai fericit
Şi noi acum s-o împlinim.
Să facem tot ce Tu ne-ai spus
Şi-n bucurie, şi-n dureri
Ştiind că-n orice zi, Iisuse,
Prin Duhul Sfânt ne dai putere.
Botezul Domnului să ne aducă lumină în viață, linişte în suflet şi binecuvântare-n căminele noastre!
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!