Zis-a cel nebun în inima sa....Nu este Dumnezeu...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un preot se afla odată la masă, la un parastas. Tot acolo erau şi câteva persoane certate cu biserica şi slujbele ei, care discutau gălăgios. La un moment dat un bărbat, mai aprins în discuţie, lovi cu pumnul în masă spunând că Dumnezeu nu există şi că El este invenţia popilor şi arătă cu degetul spre preot.

Unii au început să râdă, alţii se indignau de asemenea faptă. Preotul se sculă de la locul lui, se duse la cel care afirmase că Dumnezeu nu există şi-i zise:

- Dragă domnule, ceea ce spui dumneata nu este ceva nou, pentru că lucrul acesta se află scris chiar în Sfânta Scriptură...

- Cum aşa? întrebă acela mirat. Asta n-am ştiut-o şi n-am auzit-o până acum de la nici un preot.

- Dacă nu crezi, am să-ţi arăt, continuă preotul, scoţând din buzunar Noul Testament cu psalmi, şi citi versetul întâi din psalmul XIII:

- ,,Zis-a cel nebun în inima sa: <<Nu este Dumnezeu>>”.

Vezi, adăugă preotul, asemenea nebuni erau şi pe vremea regelui David, dar erau mai modeşti, pentru că gândeau asemenea nelegiuiri numai în mintea lor, în inima lor, nu strigau în gura mare, cum faci dumneata…

Nu mă pot ruga...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." 

Doamne ajută!‐- Părinte, zice un tânăr către duhovnicul său, oricum aș da-o, orice mi-ai zice, dimineața nu mă pot ruga.

– Te cred și te-nțeleg. M-am luptat și eu cu trebușoara asta multă vreme.

Uite, îți dau un sfat pe care l-am auzit la părinte cu suflet curat. Înainte de culcare, să-ți pui ceva jos la picioare sau sub pat, de exemplu telefonul, pentru ca atunci când te trezești dimineața, să fii nevoit să te apleci său să te așezi în genunchi pentru a-l căuta. Și dacă tot te afli în genunchi, murmură acolo în sinea ta: „Bună dimineața, Doamne! Fii cu mine până la apusul soarelui și în toată vremea vieții mele.” Sau orice vrei tu. Rugăciunea „Tatăl nostru” ar fi cea mai indicată, îți ia 16 secunde. Pe ceas! E prea mult? Nu știu dacă o să funcționeze acest gest, dar măcar poți încerca. Dăruiește Domnului primul gând bun la răsăritul soarelui, așa, cu ochii grei și mintea încețoșată, și vei simți, încet-încet, că El ți-e cel mai bun prieten.

Și te întreb: Oare nu merită 16 secunde din dimineața ta Cel care n-a închis un ochi toată noaptea, pentru ca inima ta să bată în zori mai frumos decât cântecul mierlei?

Preot Ioan Bădiliță