Nu uitați să faceți curățenie și în debara - tot timpul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

La curățenia de Crăciun, mama s-a apucat să scoată tot din debara. Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai folosise de ani de zile, câteva jucării. Și, după ce a scos totul, a găsit și un Înger...Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în cârcă. Mama a înțepenit...Îngerul i-a spus cu glas blând:

– Nu te teme…
Ceea ce a făcut-o pe mama, să se teamă și mai mult...și ar fi strigat după tata, dacă ar fi avut glas...
Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, căci mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri...
Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea nici un cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul...
Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta..
– Sunt îngerul casei tale..!!
Mama nu știa că are un înger in casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara. Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.
– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și-i împărtășeați Duminică de Duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări Duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, iar apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea…Găteam bine împreună eu cu ea..
După ce ea a auzit chemarea și a plecat in Veșnicie, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile voastre pe la voi, surorile ei. Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi sa intre preotul cu Icoana...
După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara..
De plecat, nu plec, fiindca nu am voie să plec..!!
E ordin de la Cel Mare !! Aici stau...Orice ar fi..!!
Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger bun si frumos, și nu au habar cum să aibă grijă de el,...chiar și câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni.
Bine, că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăducheri...
În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui..
– Goooll !!..-marcase România un gol.
Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un mare GOOOOL era și-n inima ei. Nu mai putea schimba nimic din trecut...Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nici o speranță.
-Nu e așa, i-a răspuns Îngerul.. Oricând mă poți scoate din debara. Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel…
Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea. Oare o mai fi candela aceea pe undeva?
La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei. Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei deja se revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere , peste tot, și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută...
– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie..!!
De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei, și-a luat locul care i se cuvenea, iar vechile și bunele obiceiuri au fost reluate ... Ce să mai spunem de curățenie ?!?...Curățenia de Crăciun dura tot anul..!!!
La fel și bucuria ingerului și a întregii case și a familiei care o locuia !!!

Text găsit într-o debara pe internet

Un om foarte sărac...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

 

Un om foarte sărac, ce avea mulți copii, a plecat să-și câștige pâinea în alt sat din apropiere. După o săptămână de lucru, a primit drept plată pentru munca lui un sac de grâu. S-a bucurat bietul om, căci șapte guri flămânde îl așteptau acasă. Cu sacul în spinare, pentru a nu cheltui cu transportul, mergea săracul pe arșița dogoritoare, suflând din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac. Deodată, a văzut venind prin colbul drumului o trăsură frumoasă trasă de patru cai. În lumina soarelui, hamurile telegarilor și hainele vizitiului sclipeau de-ți luau ochii. Un domn, îmbrăcat în haine scumpe, ședea afundat în pernele moi ale trăsurii.
Săracul, orbit de atâta frumesețe și bogăție, privea uimit și nu-i veni să creadă când trăsura se opri în dreptul lui; iar bogatul, întinzând mâna, îi spune:
- Dă-mi și tu ceva!
- Dar eu sunt sărac, domnule, nu am nimic de dat.
- Dă-mi și tu ceva! A vorbit din nou bogatul.
Săracul l-a privit îngândurat.
- Dă-mi și tu ceva! ceru a treia oară, străinul.
Pentru a scăpa de el, nevoiașul a dezlegat sacul și luând cu zgârcenie un bob, l-a întins, zicându-i:
- Iată ține o fărâmă din pâinea copiilor mei.
Bogatul primi bobul și făcu semn vizitiului să meargă înainte. Porni cu povara pe umeri și săracul. Ajuns acasă, a răsturnat grâul din sac și mare a fost mirarea tuturor când văzură strălucind în grămada răsturnată, un grăunte de aur. Acum se făcu lumină în mintea omului și pricepu că darul lui - bobul de grâu - îi fusese întors înmiit, prin trimisul lui Dumnezeu.
- O! De-aș fi fost mai darnic, cât de multe boabe de aur aș fi avut acum! De ce nu am dat un pumn măcar?
La vremea cernerii vieții noastre se va pune în balanță și ceea ce puteam să facem și n-am făcut, de câte ori puteam să ajutăm și ne-am lenevit. Vom răspunde pentru nepăsare, pentru indiferența față de aproapele care este la strâmtorare și la necaz. Duhul de jertfă, mila față de semenii noștri, ajutorul, rugăciunea pentru ei, toate vor fi boabe de grâu din aur curat și lămurit în traista faptelor noastre.
Astăzi lumea, mai mult ca oricând, are nevoie de căință, de înțelegere, de compătimire și de modele demne de urmat. Ajută-ne, Doamne, să ne bucurăm alături de cei fericiți, să plângem alături de cei necăjiți, dar să ne rugăm cu lacrimi fierbinți pentru noi înșine și pentru întreaga lume rătăcită! Amin!