,, Unii trăiesc fără nici un ideal, fără nici o țintă. Trec prin lume ca niște fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.” — Seneca
Citeste o frumoasa poveste.
Te va impresiona cu siguranta si te va face sa te gandesti la darurile nepretuite pe care ni le-a oferit Dumnezeu:
,, Mainile"
Un batran, probabil in varsta de 90 de ani sau mai mult, statea pe o banca in parc fara ca nimeni sa il vada. Statea nemiscat, tinandu-si insa capul aplecat si uitandu-se la mainile sale. Cand m-am asezat langa el, nu mi-a constientizat prezenta si cu cat stateam mai mult, cu atat ma intrebam daca este bine.
In cele din urma, nevrand sa il deranjez, insa vrand totodata sa ma asigur ca este in regula, l-am intrebat daca se simte bine. Si-a ridicat privirea, s-a uitat la mine si a zambit.
,, Da, sunt bine, multumesc ca ai intrebat”, a spus el cu o voce patrunzatoare si senina.
,, Bunicuțule , nu am vrut sa te deranjez, insa stateai aici uitându-te la mâini si am vrut sa ma asigur ca ești bine,” i-am explicat.
,, Te-ai mai uitat vreodata la mainile tale?”, m-a intrebat. Vreau sa spun… te-ai uitat cu adevarat la mainile tale? Mi-am deschis palmele incet si am privit fix la ele. Mi-am intors mainile pe-o parte si pe alta, ridicand apoi palmele si coborandu-le.
,, Nu, cred ca nu m-am uitat niciodata cu adevarat la mainile mele”, i-am spus in timp ce incercam sa ghicesc unde vrea sa ajunga.
Apoi a zambit si a spus povestea urmatoare:
,, Opreste-te si gandeste-te un moment la mainile pe care le ai, cum ti-au fost de ajutor de-a lungul anilor. Aceste maini, desi ridate, zbarcite si fara vlaga au fost uneltele pe care le-am folosit toata viata mea ca sa ajung, sa pun mana si sa imbratisez viata. M-au sprijinit si m-au prins cand m-am prabusit pe podea in copilarie. Mi-au pus mancare in gura si haine pe spatele meu. Cand eram copil, mama mi-a spus sa le indoi in rugaciune.
Mi-au legat sireturile la pantofi si mi-au tras cizmele. Au sters lacrimile copiilor mei si au mangaiat dragostea vietii mele. Mi-au tinut pusca si mi-au sters lacrimile cand am plecat la razboi.
Au fost murdare, harsaite si jupuite, umflate si incovoiate. Au fost agitate si neindemanatice cand am incercat sa imi tin fiul nou-nascut. Decorate cu inelul de nunta au aratat lumii intregii ca eram casatorit si ca iubeam pe cineva special. Au scris scrisorile pentru acasa si au tremurat si s-au zguduit cand mi-am ingropat parintii si sotia si mi-am condus fiica la altar.
Cu toate acestea, au fost puternice si sigure cand mi-am tras amicul afara dintr-o transee si cand am ridicat plugul de pe piciorul celui mai bun prieten. Au tinut copii, au consolat vecini si au tremurat in pumni de manie cand nu am inteles.
Mi-au acoperit fata, mi-au pieptanat parul, m-au spalat si mi-au curatat restul corpului meu. Au fost lipicioase si umede, incovoiate si frante, uscate si sangerande. Si pana in ziua de astazi, cand nimic din mine nu mai functioneaza cum ar trebui, cu ajutorul acestor maini ma ridic si ma asez. Si din nou continua sa se indoaie in rugaciune.
Aceste maini sunt dovada locurilor in care am fost si a duritatii vietii mele.
Insa si mai important este ca aceste maini vor fi cele pe care Dumnezeu le va cauta si le va strange atunci cand ma va conduce acasa.
Si Lui nu ii va pasa unde au fost aceste maini si ce au facut.
Ii va pasa cui i-au apartinut aceste maini si cat de mult iubeste aceste maini. Si cu aceste maini ma va ridica langa el si acolo voi folosi aceste maini pentru a atinge fata lui Dumnezeu.”
Fara indoiala ca nu ma voi mai uita niciodata la mainile mele in acelasi mod.
Nu l-am mai vazut niciodata pe batran dupa ce am plecat din parc in acea zi, insa nu o sa-l uit niciodata, nu o sa uit nici cuvintele pe care le-a spus.
Cand mainile mele sunt ranite sau pline de rani sau cand mangai fata copilului meu sau a sotiei mele, ma gandesc la barbatul din parc. Cred ca a fost mangaiat si dezmierdat si tinut de mainile lui Dumnezeu.
Si eu vreau sa ating fata lui Dumnezeu si sa-i simt mainile pe fata mea.
Multumesc, Doamne, pentru mainile pe care mi le-ai dat .
