de Eliana Popa
Biată Românie, cin' să te mai plângă,
Și în fața Crucii, gleznele să-și frângă?
Cin' să te mai plângă? Ți-au murit părinții,
Ți-au rămas alături Dumnezeu și sfinții!
Țară-ngenuncheată, unde îți sunt pruncii?
Ți i-au smuls din brațe urâtorii Crucii.
Au plecat, sărmanii, îmbătați de vise
Fiindcă ai lăsat porțile deschise.
Țara mea frumoasă ți-ai păstrat credința,
Tânguie în tine încă Miorița
Munții tăi cei falnici încă aur poartă
Încă nu ți-au smuls bogăția toată!
Țara mea de doine, Crucea grea te-apasă,
Azi îți strigi feciorii să se-ntoarcă acasă!
Să se-adune iarăși, neamul să și-l strige
Și uniți în cuget, toți să se ridice.
Olteni și munteni cu doru-n priviri
Precum fost-a Tudor cel din Vladimiri,
Strângeți iar pandurii și porniți cu toții
Și-alungați afară liftele și hoții!
Puneți iar pe steaguri semnul biruinței,
Și să ardă-n suflet flacăra credinței!
Todoruț ne cheamă și aruncă sorții
Pregătit să-mbrace iar cămașa morții.
Ne aprinde torța dragostei de neam
Strigă iar prin veacuri glasu-i de oltean:
,, - Patria-i norodul, voi, românii toți,
Nu ei, trădătorii, tagma cea de hoți!
Luați cu toți aminte, cum v-am învățat
Am rămas ca bradul, drept și neplecat!
Luptei, eu vă las, toți vă adunați
Și să fiți ca stânca Munților Carpați.
Horea, Avram Iancu, voievozi-eroi
Seva noastră veșnic va musti în voi!
Suntem ca pădurea care odrăslește
Tinere vlăstare... și înmugurește!
Toti sunteți urmașii celor care-au fost,
Neclintiți în luptă în pământul nost'
Fiindcă țară asta și poporul meu
Lege au din veacuri, doar cu Dumnezeu"
