CE-AM FOST, CE SUNT ȘI CE VOI DEVENI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                     

de Preot Sorin Croitoru

 
Ce-am fost, ce sunt și ce voi deveni?..
Am fost și sunt și-oi deveni țărână,
O mână de cenușă ce-ntr-o zi
Se va putea căra și cu o mână..

Și-atunci mă-ntreb: dar unde-i slava mea,
De unde-aceste cugete deșarte
Ce îmi șoptesc că eu însemn ceva,
De vreme ce mă voi topi la moarte?..

Valoarea mea-i cuprinsă într-o taină,
În taina vieții ce o port în mine,
Căci trupul ăsta nu-i decât o haină,
Un ambalaj ce viața mi-o conține.

Doar Dumnezeu e Cel ce-mi dă valoare,
El a suflat în mine nemurire
Și unde suflă El nu se mai moare,
Ci se primește veșnicia-n fire.

Ce-am fost?.. Nimic, țărână afânată,
Ce sunt?.. Un vas dumnezeiesc umplut
Cu răsuflarea sfântă și curată
A Celui ce m-a plămădit din lut.

Ce-am fost, ce sunt și ce voi deveni?..
Am fost nimic, dar pot ajunge mare
Atâta vreme cât voi preaslăvi
Treimea Sfântă fără încetare..

CALAMITATE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Se cutremură pământul
Când Hristos spre el privește..
Supăratu-L-am pe Domnul,
Iar acum ne pedepsește?

De ce oare, Sfinte Doamne,
Pedepsirea nu-'ncetează?
De frica urgiei Tale,
Toată noaptea lumea-i trează!

Zeci de sate și orașe
Prefăcute-'s în ruine,
Plini sunt oamenii de lacrimi,
Nu se-aud decât suspine..

Nu mai râd voioși copiii,
Ca în zilele frumoase..
Cum să râdă, sărăcuții?
Dorm în corturi, nu în case!

Nu mai merg cu drag la școală,
Căci nici școala nu mai este.
Parcă a trecut pe-acolo
Un balaur din poveste!

Orășelele din dealuri
Nu mai sunt ca înainte:
Nu sunt case, nici spitale,
Nu mai sunt locașuri sfinte..

Nu mai freamătă de viață
Colorată toată-n roz:
Din ce-a fost, a mai rămas
O grămadă de moloz!

Vine iarna nemiloasă,
Cu-al ei frig necruțător,
Plânge lumea-'nfrigurată,
Necăjit e-al Tău popor!

Oare vrei să ne înveți
Să strigăm spre cer, la Tine?..
Oare lumea asta-și uită
Creatorul, când e bine?..

Oare viața pe pământ
Fără idealuri sfinte,
E compătimită-'n ceruri
De al Tău Preabun Părinte?..

Știu că Tu și Tatăl Tău
Vreți a noastră mântuire:
Tot ce faceți e spre viață,
Nu spre iad și chinuire!

Poate cu acest cutremur
Ne-'ndemnați spre pocăință.
Poate dintr-un râu de lacrimi
Se va naște o credință..

Numai Tu le știi pe toate,
Dumnezeu-Treime Sfântă,
Îngerii, trisaghionul
Ne-'ncetat în Cer Îți cântă!

Deci rugându-ne din suflet
Pentru frații cei loviți,
Noi Îți cerem îndurare
Pentru cei năpăstuiți!

Tu ești Dumnezeu Cel Veșnic:
Mai așteaptă-ne puțin,
Și certându-ne cu milă,
Scapă-ne de VEȘNIC chin!
amin