Eliana PopaMai naștem martiri pentru ce va să vină,
Când conștiințele zac pervertite de iad?
Câți din noi se trezesc, însetați de lumină,
Când luceferi se sting și când stelele cad?
Este vremea târzie, dar speranța nu moare,
Că eroi se mai nasc pentru mari răstigniri
Din pământ românesc și din raza de soare,
Din sânge de dac și din os de martiri.
Sub gorunul lui Horea stau la sfat iar bătrânii,
Duhul lor se mai simte când prijmediile vin...
Când la cârmă stau hoții și-n tribune nebunii,
Avram Iancu și Horea ca un abur revin.
Tu, Ardeal, te ridică să-i întâmpini pe cale,
Pregătit să-i urmezi, voia lor s-o asculți,
Să renaști iar cu ei din lumini ancestrale,
Să te-nvețe că moții sunt ca stânca din munți.
Că pământul acesta ce încă își poartă
O rană deschisă de-atâtea loviri,
E amforă sfântă de îngeri purtată
E plină de sânge din răni de martiri.
Din Ștefan cel Mare răsare la Putna
Vlăstarul moldav ce crește-n Altar,
Cu brațul ca stânca și rece ca luna,
La vremea prigoanei să stea la hotar.
Veni-vor necazuri cum nu s-au văzut-a,
Veni-va o vreme de mari răstigniri,
Ne-om pierde pământul, vom pierde și lupta,
De nu ne-om trezi să naștem martiri .
