Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

luni, 3 martie 2025

NU MĂ TEM DE POCĂINȚĂ!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




de Preot Sorin Croitoru
 
E atâta bucurie când un fiu se-întoarce-acasă,
Mai ales când fiul ăsta e un fiu rispitor
Care a căzut, sărmanul, în a diavolului plasă,
Cum frumos e scris în pilda Bunului Mântuitor..

Câte zile-al său părinte se-întreba în gând cu jale:
“Puiul tatei, fiul tatei, la tăticul când te-întorci?..”
Iar sărmanul fiu ce, iată, apucase-o strâmbă cale,
Ajunsese să tânjească după roșcove de porci..

Mare lucru-i pocăința, că-i ieșire din robie,
E întoarcere smerită la Părintele Ceresc
Care ne îmbrățișează cu nespusă bucurie
Și ne pune iar pe deget un inel împărătesc.

Nu mă tem de pocăință, de-aș putea s-o am de-a pururi,
De-aș putea o viață-întreagă întru lacrimi să petrec,
Fiindcă numai pocăința spală omul de cusururi,
E atâta tină-n inimi, moartea vine, anii trec..

Dă-mi, Iisuse-al meu, căință pentru faptele nesfinte,
Pentru gândul plin de ură, pentru vorba cu venin,
Dă-mi, Iisuse-al meu, putere ca de astăzi înainte
Să trăiesc o viață sfântă de adevărat creștin..

Dă-mi aducere aminte de păcatele din urmă,
Spală-mă cu lacrimi, Doamne, să devin din nou curat..
Dacă lacrima căinței mă întoarce-n sfânta-Ți turmă,
Nu mă tem de pocăință, dă-mi-o, Doamne, ne’ncetat!

joi, 27 februarie 2025

ÎNCEPE POST DE POCĂINȚĂ!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!





de Preot Sorin Croitoru
 
Cu cât mai mult în mreaja lumii
În viața asta te încurci,
Cu-atât mai greu va fi, creștine,
La moartea ta spre cer să urci!

Tu crezi că-i glumă, dar în clipa
Când sufletul îți va ieși,
Din toate părțile spre tine
Vrăjmașii diavoli vor veni

Și fiecare va începe:
"Acesta e al meu, al meu,
Că-n viață m-a slujit pe mine,
Nu L-a slujit pe Dumnezeu!"

Și cu o spaimă necuprinsă,
Atunci tu îți vei aminti
De mreaja lumii cea întinsă
Din care n-ai putut ieși..

Dar îți vei aminti și șoapta
Ce-n viață te-nsoțea mereu
Când prea urâtă ți-a fost fapta:
"Întoarce-te la Dumnezeu!"

Atunci îți vei aduce-aminte
De orice vorbă, orice gând
Ce ți-a trecut cândva prin minte,
Pe care l-ai respins, râzând:

"De ce n-am ascultat povața
Pe care mi-o dădea de zor,
Dorind să îmi salveze viața,
Preablândul înger păzitor?

De ce zâmbeam făcând păcate,
Văzându-mi liniștit de drum,
Când el striga la mine: "Frate,
Te rog, oprește-te acum!"?..

Da, înfiorătoare vreme
Cândva te-așteaptă, dragul meu,
Și-ar fi mai bine a te teme
De drumul către Dumnezeu,

Căci s-ar putea să te oprească
Cei răi 'nainte ca să-L vezi
Și s-ar putea să te răpească
În iadu-n care azi nu crezi..

Să fugi cât poți de-a lumii mreajă
Căci nu vei mai putea ieși,
Atras de-a demonilor vrajă,
Atunci când poate vei dori..

Ascultă glasul ce te ceartă,
Că-i sfântul înger păzitor,
Iar el e milostiv și iartă,
E bun și-i tare răbdător,

Dar fii atent la ce te-ndeamnă,
Căci el nu ceartă în zadar,
Iar dacă-i supărat, înseamnă
Că te-ai îndepărtat de Har.

Începe Post de pocăință,
O altă șansă-n viață ai
Ca, întărindu-te-n credință,
Să faci un pas micuț spre Rai!

Sfintii Zilei

Arhivă blog