PÂINEA SĂRACULUI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

În odaia-n care timpul pare că a stat pe loc
O femeie zace-n boală, zgribulită, fără foc
Fruntea-i palidă și rece e brăzdată de durere
Și-un oftat de neputință sparge clipa de tăcere.

Greu își duce sărăcia, dar mai greu își duce boala
Neputința și durerea se unesc cu oboseala
Nici speranță nu mai are că o să se facă bine,
Ca să-și poate câștiga într-o zi un colț de pâine.

Mai avea înc-o durere... peste firea omenească
Când privea la fiica ei ce mergea ca să cerșească
Avea ochii mari și triști, precum ciutele umile
Dar sclipeau în ei iubirea și speranțele fragile.

Cerșea-n piețe și pe străzi, de cu zori și până seara,
Căci de mila maicii sale i se rupe inimioara
Ziua astăzi trecu greu, a stat mult cu mâna-ntinsă
Pentru ea, aproape toți, au rămas cu punga-nchisă.

Doi cartofi, un colț de pâine și un cocoloș de caș
A primit de la o doamnă ce venea de la oraș.
Și le-a pus ca pe-o comoară, sub hăinuța peticită,
Alergând cu pași zglobii către casă fericită!

Mama o privea cu lacrimi pitulate printre gene
Cum scotea din sân comoara, cum ștergarul îl așterne
Și așează masa iute, pune tot ce-a căpătat
Apoi spune-o rugăciune însoțită de-un oftat.

Și-amândouă în genunchi lângă masa cu merinde
Mulțumesc lui Dumnezeu cu durere în cuvinte.
Doua suflete sărmane au o cină-mpărătească.
Nevăzute într-o lume ce-a uitat să mai iubească.

Mama vede-n acea pâine parcă bobul de speranță
Au mai câștigat o zi și de luptă și de viață.
O felie foarte mică însă poartă-n ea o taină
Legământul de iubire între fiică și-ntre mamă!

Iară casa asta mică cu tavan dărăpănat
Parcă spune o poveste, nu cu fete de-mpărat,
Ci arată două lumii: lumea celui necăjit
Și o lume îmbuibată doar cu linguri de argint.

Dar în crunta săracie nu e doar nefericire
Sunt și inimi care bat, e o jertfă de iubire
Pâinea cât ar fi de-amară, plină e de dulce har
Ea le leagă și le este ca prescura în altar.

,,Doamne dă-le sănătate și speranță și credință
Să învingă orice teamă, fă-le rai din suferință
Dă-le-n fiecare zi pâinea ce le este hrană
Și sfințește-le tu masa...ca la cina cea de taină!"

Eliana Popa

EVANGHELIA ZILEI VERSIFICATĂ.(Matei.Cap.14,Vers.22,34) Umblarea pe mare-Potolirea furtunii.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Autor.Nicu Fasolă

Iar îndată după-aceea,îi sili Iisus să urce
Pe-ai săi ucenici să vină și-n corabie s-apuce,
Înaintea Lui să treacă până în cealaltă parte
Când,noroadele-adunate la un timp se vor desparte.

După ce plecă spre case,tot poporul mic și mare
S-a suit pe munte singur,Domnul pentru închinare,
Singur El era acolo,peste tot se înnoptase
Să se roage mai deoparte, sus pe munte se retrase.

Dar deodată cu furie,valurile se porniră
Și o crâncenă furtună de corabie izbiră,
Ziua se-ngâna cu noaptea când Iisus la ei coboară
Și ca pe uscat pe mare,El umblând îi spăimântară.

Când văzură Ucenicii cum spre ei venea pe mare
Au crezut că-i o nălucă și-au țipat cu-nfiorare,
-Îndrăzniți,și nu vă temeți, hai...le-a zis Iisus îndată
Căci sunt Eu,Învățătorul,nu-s nălucă-ntruchipată!

-Doamne!...îi răspunde Petru,de ești Tu îmi poruncește
Ca să vin până la Tine,și de ape mă ferește!
-Vino dar!...Iisus îi zise...Petru,coborâ îndată
La Iisus porni pe ape peste marea-nvolburată.

Dar,când vântul cu putere începu a bate tare
S-a temut că se scufundă și strigă cu disperare;
-Doamne,scapă-mă,ai milă!...iar Iisus Mâna-i întinse
Și -apucându-l cu iubire,către Petru-atunci grăise;

-Puțin credincios ești Petre!...este lucru lămurit
Căci de-a Mea putere mare,astăzi,tu te-ai îndoit!
După ce din nou intrară și-n corabie s-au dus
Cei ce mai erau pe-acolo,se-nchinară Lui Iisus.

Și,îi zise printr-e lacrimi,fiecare-n felul său;
-Cu adevărat Iisuse,Tu ești Fiu de Dumnezeu!
După ce trecură marea și-n Genazaret s-au dus
Oamenii din locu-acela,cunoscându-L pe Iisus
Au trimis să dea de știre prin cetate și prin sat
Și la El spre vindecare.mulți bolnavi s-au adunat.

Și-L rugau să le dea voie ca de poala hainei Lui,
Să se-atingă fiecare de Veșmântul Domnului,
Toți câți s-au atins acolo de Iisus cu gând curat
Rând pe rând,de orice boală,El pe toți i-a vindecat.

Evanghelia aceasta,o trăim ades și noi
Când,din marea furtunoasă,El ne scoate din nevoi
Din necazuri,din furtună unde ne-afundam cândva
A venit Iisus cu milă,spre-a ne-ntinde Mâna Sa,
Dacă n-Ai fi fost Tu Doamne.noi, demult ne-am fi-necat
Slavă veșnică iertării și salvării din păcat!...Amin

https://www.facebook.com/photo/?fbid=4159582910954554&set=a.1401023676810505