Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

duminică, 10 august 2025

EVANGHELIA ZILEI VERSIFICATĂ.(Matei.Cap.14,Vers.22,34) Umblarea pe mare-Potolirea furtunii.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Autor.Nicu Fasolă

Iar îndată după-aceea,îi sili Iisus să urce
Pe-ai săi ucenici să vină și-n corabie s-apuce,
Înaintea Lui să treacă până în cealaltă parte
Când,noroadele-adunate la un timp se vor desparte.

După ce plecă spre case,tot poporul mic și mare
S-a suit pe munte singur,Domnul pentru închinare,
Singur El era acolo,peste tot se înnoptase
Să se roage mai deoparte, sus pe munte se retrase.

Dar deodată cu furie,valurile se porniră
Și o crâncenă furtună de corabie izbiră,
Ziua se-ngâna cu noaptea când Iisus la ei coboară
Și ca pe uscat pe mare,El umblând îi spăimântară.

Când văzură Ucenicii cum spre ei venea pe mare
Au crezut că-i o nălucă și-au țipat cu-nfiorare,
-Îndrăzniți,și nu vă temeți, hai...le-a zis Iisus îndată
Căci sunt Eu,Învățătorul,nu-s nălucă-ntruchipată!

-Doamne!...îi răspunde Petru,de ești Tu îmi poruncește
Ca să vin până la Tine,și de ape mă ferește!
-Vino dar!...Iisus îi zise...Petru,coborâ îndată
La Iisus porni pe ape peste marea-nvolburată.

Dar,când vântul cu putere începu a bate tare
S-a temut că se scufundă și strigă cu disperare;
-Doamne,scapă-mă,ai milă!...iar Iisus Mâna-i întinse
Și -apucându-l cu iubire,către Petru-atunci grăise;

-Puțin credincios ești Petre!...este lucru lămurit
Căci de-a Mea putere mare,astăzi,tu te-ai îndoit!
După ce din nou intrară și-n corabie s-au dus
Cei ce mai erau pe-acolo,se-nchinară Lui Iisus.

Și,îi zise printr-e lacrimi,fiecare-n felul său;
-Cu adevărat Iisuse,Tu ești Fiu de Dumnezeu!
După ce trecură marea și-n Genazaret s-au dus
Oamenii din locu-acela,cunoscându-L pe Iisus
Au trimis să dea de știre prin cetate și prin sat
Și la El spre vindecare.mulți bolnavi s-au adunat.

Și-L rugau să le dea voie ca de poala hainei Lui,
Să se-atingă fiecare de Veșmântul Domnului,
Toți câți s-au atins acolo de Iisus cu gând curat
Rând pe rând,de orice boală,El pe toți i-a vindecat.

Evanghelia aceasta,o trăim ades și noi
Când,din marea furtunoasă,El ne scoate din nevoi
Din necazuri,din furtună unde ne-afundam cândva
A venit Iisus cu milă,spre-a ne-ntinde Mâna Sa,
Dacă n-Ai fi fost Tu Doamne.noi, demult ne-am fi-necat
Slavă veșnică iertării și salvării din păcat!...Amin

https://www.facebook.com/photo/?fbid=4159582910954554&set=a.1401023676810505

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog