M-am săturat să-mi spun părerea,
Vorbind ORICÂND despre ORICE.
Îmi văd de treburile mele,
Și dacă-ați ști ce bine e..
Căci când eram la începuturi
Vroiam mereu să spun ceva,
Chiar dacă treaba-n chestiune..
Adeseori nu mă privea!
Cădeam de multe ori în plasa
Unor agenți provocatori,
Că-s pline vremurile noastre
De farisei ispititori..
Da, îmi cereau să-mi spun părerea
Și să dezbat orice subiect,
Iar eu, luat adesea-n pripă,
Nu răspundeam chiar la obiect..
Doar nu suntem în viața noastră
Mereu ÎN TOATE specialiști..
Mai bine să nu-ți dai părerea,
Decât, vorbind greșit, să riști!
Și-atunci când zici ceva la oameni
Să spui că e PĂREREA TA,
Căci, bineînțeles, se poate
Să fie și greșeli prin ea..
Dar nu, în vremurile alea
Credeam, naiv, că-n tot ce spun
E doar înțelepciune pură..
Credeam că tot ce zic e bun!
Iar când, șezând pe un fotoliu,
Din când în când mai reciteam,
Descoperindu-mi vreo eroare,
În suflet tare mă mâhneam..
Pe frunte-mi apărea sudoarea
Și mâna mi-o treceam prin păr,
Văzând cu groază cum eroarea
Eu o numisem.. ADEVĂR!
E-o spovedanie aceasta?..
Putem să o chemăm și-așa,
Dar din greșelile-mi trecute
Aș vrea să învățați ceva,
Anume că Hristos nu-ți cere
Să spui CEVA despre ORICE,
Ci să vorbești cu multă grijă,
Iar dacă taci, mai bine e!
Iar când vorbești despre credință..
Să fii atent, că este foc!
De n-ai citit Filocalia,
Mai bine nu vorbi deloc!
Căci numai sfinții din vechime
Prin viața lor, primit-au har
Și ori interpretezi Scriptura
CA EI, ori totu-i în zadar!
Deci, fraților, vă rog din suflet:
Să nu vă credeți teologi;
Decât să semeni cunoștința,
Mai bine-ți este să te rogi.
Iar eu vorbesc de-acum încolo
Doar ce îmi este de folos,
Slăvindu-L cât mă ține gura
Pe Domnul meu Iisus Hristos!
