de Eliana Popa
Doamne-mi plec genunchiul, ruga mea-Ți grăiesc,
Să ridici din moarte, neamul românesc!
Fiindcă-și doarme somnul, parcă prins de-o vrajă,
Legănat de bezna ce l-a prins în mreajă.
În ce primăvară, Doamne, ne-om trezi,
Și-n ce dimineață se va face zi?
Câte jertfe, Doamne, trebuie a duce,
Neamul meu, de veacuri, răstignit pe Cruce?
Doamne, Te-ai ascuns într-un infinit?
Supărat ești, Doamne, că Te-am răstignit!
Iartă-ne și lasă Mila Ta să vie
Să dezlegi blestemul de pe-a noastră glie.
Rupe, Doamne, vraja, dă-ne iar putere
Să plătim tributul care ni-l vei cere.
Să urcăm Golgote spre crucificare,
Îmbrăcați în haina cea de sărbătoare.
Mame-nlăcrimate lângă noi să urce,
Să își plângă fiii la picior de cruce.
Lacrimile lor să ne fie nouă
Giulgiu străveziu ca țesut din rouă.
Doamne, eu, nimicul Te-ntreb cu durere,
Neamul meu, urca-va către Înviere?
Ne mai vindeci, Doamne, aripile frânte,
Să urcăm spre Tine, zările abrupte?
