ÎN SUFLETUL CURAT

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

În sufletul curat e pace
Și e atâta de frumos,
Că Domnului Hristos Îi place
Să stea în el la loc umbros.

Și Duhul Sfânt Se odihnește
Când vine-n sufletul curat,
Iar Tatăl nostru îl iubește
Ca pe copilul preferat.

În sufletul curat încape
Iubirea unei națiuni,
De va voi să se adape
Cu cât mai multe rugăciuni,

Căci dacă Domnul nostru spune
Că „bun” e numai Dumnezeu,
Iar El pătrunde-n rugăciune
În casa sufletului meu,

Înseamnă că de fapt Iubirea
În mine tainic a intrat,
Căci mi-a găsit curată firea
Atunci când am îngenuncheat.

În sufletul curat e soare
Și zâmbet mult și bucurii,
Ca într-o zi de sărbătoare
În timpul Sfintei Liturghii,

Când raza soarelui voioasă,
Prin geamul Sfântului Altar
Coboară lin pe Sfânta Masă,
Precum dumnezeiescul Har.

În sufletul curat e bine,
La fel de bine ca în Rai!
O, Doamne, sufletul din mine
E plin de murdărie, vai..

Te rog să picuri har din ceruri
Și ca zăpada să-l albești,
Apoi venind la ceas de seară,
În el să Te sălășluiești.
Amin
(11 septembrie 2026)

"POVESTEA “IDIOTULUI”

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

Cica, intr-un bar dintr-un sat, zilnic, un grup de oameni se distrau pe seama unui sarman pe care il poreclisera "idiotul satului".

 
Era un biet nefeticit, care traia din ce primea cand facea mici servicii si din ce i se oferea de pomana.
In fiecare zi, grupul satenilor din bar intindeau pe o masa diferite bancnote: de 20, de 50, de 100, de 500 si de 1000 de pesos si il chemau sa isi aleaga una.

Intotdeauna el o alegea pe cea albastra, de 20 de pesos - era culoarea lui favorita, zicea.
Si acela era motiv de batjocura si ras in hohote, pentru toti cei prezenti.

Intr-o zi, un domn care urmarea cum se distrau oamenii aceia pe seama bietului inocent, il cheama deoparte si il intreaba cum de inca nu si-a dat seama ca bancnota pe care o alege de fiecare data are cea mai mica valoare.

 
Iar acesta ii raspunde:

 
“- Stiu, sigur ca stiu, nu sunt atat de idiot.

 
Stiu ca bancnota pe care o aleg valoreaza doar 20 de pesos, dar in ziua in care aleg alta bancnota jocul se termina si nu voi mai putea castiga 20 de pesos zilnic, de la aceștia.”
Povestioara aceasta se poate incheia aici, ca o simpla gluma, dar ar fi cazul sa tragem niste invataminte:

 
Primul: Cine pare idiot, nu este intotdeauna.
Al doilea: Cine erau adevaratii idioti din poveste?
Al treilea: O ambitie disproportionata, poate ajunge sa iti taie sursa de venit.
Al patrulea - si cel mai interesant:

 
Putem sa fim bine, chiar si atunci cand altii nu au o parere buna despre noi.
De aceea, nu ceea ce gandesc altii despre noi conteaza, ci doar ce gandim noi despre noi.

 
MORALA:

In fata idiotilor care se cred inteligenti, orice persoana inteligenta poate parea idioata.