Am cunoscut un funcţionar - spunea Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul - care ajunsese la înalte măsuri de virtute. Rostea neîncetat Rugăciunea lui Iisus la serviciu, pe drum, şi oriunde mergea. Rugăciunea îi devenise de-sine-lucrătoare şi din ochii lui curgeau lacrimi de doxologie şi de veselie. La biroul unde lucra, uda hârtiile cu lacrimi. Din această pricină se gândea să-şi lase serviciul şi să iasă la pensie. Cuviosul însă i-a spus să nu plece, iar când îl vor întreba colegii din ce cauză plânge, el să spună că şi-a adus aminte de tatăl său.
Odată, în timp ce conducea, ieşindu-i un copil în faţa maşinii, deşi la aruncat cât colo ca pe un titirez, totuşi copilul nu a păţit nimic. L-a păzit Dumnezeu, pentru că în acel ceas omul acesta se ruga.
Sursa: Despre rugăciune, Vol. VI, Cuviosul Paisie Aghioritul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.