Într-o mânăstire, călugării aveau în trapeză (sala unde servesc masa) o pendulă cu gong. De câte ori ajungea limba unei pendule la ora doisprezece bătea o data.
Unul dintre călugării mai în vârstă, obişnuind a se închina ori de câte ori auzea gongul pendulei bătând, unul mai tânăr l-a întrebat:
- Părinte, de ce vă închinaţi ori de câte ori bate gongul pendulei, că doar nu bate clopotul Sfintei Biserici?
Iar părintele i-a răspuns:
- Mă închin pentru că de câte ori bate, mă apropii cu încă o oră de judecata care mă aşteaptă.
Pentru fiecare dintre noi există o bornă de hotar pe cărarea vieţii noastre. Am putea să spunem că în lume, domneşte peste oameni pofta de a avea, însă, cei peste care S-a pogorât Duhul Sfânt, poftesc a fi veşnic cu Dumnezeu.
Ca atare, luând aminte la ce gândea părintele ori de câte ori auzea gongul pendulei, să încercăm să ne îndreptăm, şi de nu putem, măcar să ne osândim pe noi înşine pentru toate, şi să ne smerim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.