Un om credincios şi bogat, dar singur, fiind aproape de ceasul plecării la Domnul, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii răposatului, se furişau şi plecau acasă. La cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că aceşti doi prieteni au împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră! Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.
Doamne, facă-se voia Ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.