Trenul s-a oprit în stație. Un copil mic și invalid vindea fructe pasagerilor. Un călător în încercarea sa de a coborî repede din tren, a dat peste acel băiat, împrăștiindu-i fructele în jurul lui. Grăbit cum era și văzând că cel păgubit era un simplu copil, s-a îndepărtat… Peste puțin au coborât ceilalți călători. Printre ei era și un bărbat care a văzut toată scena: fructele împrăștiate, copilul invalid, privirea lui plină de descurajare…Deși și el se grăbea, totuși s-a oprit și, fără să spună ceva, a început să adune fructele și să le ferească de picioarele trecătorilor.
După ce a terminat, a scos din buzunar o bacnotă și a pus-o în coșul băiatului. Acela îl privea înlăcrimat…
– Domnule, sunteți cumva Hristos?
– Nu, i-a răspuns el zâmbind. Sunt un simplu ucenic al Său și mă străduiesc să fac ceea ce și El ar fi făcut dacă ar fi fost aici. Bine ar fi dacă oamenii L-ar vedea pe Iisus!… Să recunoască oamenii în purtarea noastră trăsăturile Lui… Oamenii din jurul nostru au nevoie să-L vadă pe Iisus Hristos. Dumnezeu ne-a dat ca povățuitor pe Cuvântul Său, ne-a dat Sfânta Scriptură. Ne dă și pe Duhul Sfânt în inimile noastre. Și astfel în fiecare clipă putem să-L întrebăm și să aflăm cum să ne purtăm, astfel încât să fim adevărați fii ai Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.