“Timpul schimbării”

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere un sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper ca după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
– L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, părinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur!
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-ar fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi fiule? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel?
Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, ca atunci nimeni nu va putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

“Miride pentru suflet”